Angajatul aeroportului Heathrow a provocat pagube în valoare de peste 1,17 milioane de euro motorului unui avion British Airways ce se pregătea să plece spre Bucureşti, la bordul căruia se aflau 150 de pasageri. Accidentul s-a produs după ce un dispozitiv de scanare a bagajelor a fost lăsat pe motor, iar acesta a fost aspirat înăuntru.
„Pistolul a fost aspirat înăuntrul motorului în apropiere de poartă, când avionul a fost pornit”, a declarat o sursă pentru publicația britanică Daily Mail.
Avionul, un Airbus A320, era pornit pentru a rula pe pistă exact în momentul în care a avut loc accidentul.
Pilotul a auzit un „zgomot puternic” în timp ce avionul se depărta de poartă. Pasagerii, care mergeau la Bucureşti, au fost invitaţi să coboare şi au fost aşteptat timp de trei ore înlocuirea avionului,potrivit publicaţiei.
„Ne cerem scuze pentru întârzierea clienţilor noştri spre Bucureşti. Am făcut demersuri pentru înlocuirea avionului cât mai repede posibil, pentru a reduce întârzierea la minimum”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News