În municipiul Satu Mare furtuna a făcut ravagii, mai mulți copaci fiind doborâți de vijelia puternică.
Probleme au fost și în multe alte localități din județ. Țiglele au căzut de pe case, iar multe acoperișuri au fost luat pe sus și purtate de vântul puternic, potrivit presei locale.
Judeţul a fost vizat de două avertizări meteorologice, una cod portocaliu şi una cod roşu de furtuni, fiind trimise două mesaje de avertizare prin Sistemul Ro-Alert.
În total, în urma furtunilor din județ, au căzut 54 de copaci, au fost avariate cel puțin 6 mașini, iar 10 cabluri de electricitate şi stâlpi au căzut. La intervenții au fost mobilizaţi peste 40 de pompieri militari, cu 15 autospeciale de intervenţie.
Circulația a fost blocată pe un drum din Harghita
În judeţul Harghita, pompierii militari și civili au intervenit marţi seara, pe DN 13B, între localităţile Praid şi Bucin, unde mai mulţi copaci au căzut pe carosabil din cauza furtunii, circulaţia fiind blocată, potrivit ISU Harghita.
Mai multe localităţi din judeţ, inclusiv Odorheiu Secuiesc, s-au aflat marți seară sub cod roşu de vijelii puternice, cu rafale de peste 90 km/h.
Din cauza vântului puternic, mai mulţi copaci au căzut pe străzile din Odorheiu Secuiesc, pompierii intervenind pentru îndepărtarea lor.
Și județul Arad a fost „măturat” de o furtună violentă. Pompierii au intervenit pentru îndepărtarea unui copac căzut pe DJ 792, între localităţile Ineu si Seleuş.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7De asemenea, Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit pentru degajarea unor copaci căzuţi pe carosabil, în localităţile Şiştarovăţ, Cuvesdia, Şiria şi Lipova.
Aceeași situație și în Mureş, unde circulația a fost blocată în localitatea Sovata, pe strada Ghera, din cauza unui brad căzut pe șosea.
Pompierii nu au anunțat persoane rănite, în urma vijeliilor.
De marți seară, au intrat în vigoare mai multe alerte de vreme instabilă, în jumătatea de vest a țării, cu ploi torențiale și grindină, valabile până azi, la ora 12.00.
Foto: PortalSM, Aradon
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro