Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la Revoluție. La scară individuală, 30 de ani înseamnă mult, dar la scara unei întregi națiuni, 30 de ani trec aproape neobservați. În manualele de istorie ale viitorului, probabil, această perioadă s-ar putea să nu fie nici măcar menționată. În definitiv, nu s-a întâmplat mare lucru în ultimii 30 de ani.

Dar noi nu trăim viața națiunii, ci trăim viețile noastre. N-avem la dispoziție sute de ani pentru a ne afirma. De aceea, ultimii 30 de ani sunt, pentru noi, extrem de importanți. Din punctul nostru de vedere, toate schimbările din perioada asta sunt memorabile și ne-au marcat viețile.

Cei care au mai apucat și ceva din perioada de dinaintea Revoluției chiar pot face o comparație și, dacă nu-i lovește nostalgia după anii tinereții, nu prea au cum spune că nu e ceva mai bine acum.

Din păcate însă, la doar 30 de ani de la ieșirea dintr-o dictatură odioasă, începem, încet-încet, să glorificăm instituții care, de fapt, au fost fundamentale pentru impunerea și menținerea terorii. Securitatea este una dintre aceste instituții.

În însăși legea CNSAS se face distincție între Securitate ca poliție politică și Securitate în general. Ceea ce este o mistificare. Pentru că Securitatea nu a fost nimic altceva decât poliție politică.

Nu a fost poliție economică, nu a fost poliție a circulației, nu a fost poliție de moravuri. S-a ocupat doar de îndeplinirea obiectivelor politice ale regimului.

Vorbim cu detașare despre Securitate, cu îngăduință, iar unii adaugă la asta, uneori, simpatie. Foști capi ai Securității sunt prezentați drept eroi, oameni care au împiedicat invazii străine și cine știe ce mari fapte de eroism li se mai pun în cârcă.

În realitate, ei nu sunt deloc străini de asasinarea unor cetățeni români, de atentatele de la Europa Liberă, de torturarea concetățenilor noștri în închisori sau în camerele de anchetă ale instituției.

În doar 30 de ani am început să uităm ororile care, până la urmă, au dus la revoluție. Începem să-i considerăm pe cei care au ieșit în stradă în decembrie 1989 niște limitați care erau nemulțumiți doar de faptul că nu găseau mâncare, nu aveau căldură și lumină. Despre lipsa libertății, despre teroarea Securității și despre toate celelalte, nu prea mai vorbim.

Pentru că ne tentează din nou să ne cedăm libertatea, începem să ridicăm în slăvi faptele serviciilor secrete, începem să dăm semne că democrația și transparența nu mai sunt atât de importante, dacă metodele Securității pot fi iar folosite pentru a ne elimina adversarii.

În general nu prea ne cunoaștem istoria, nici măcar pe cea recentă. De aceea, avem tendința să o repetăm, în aspectele ei cele mai puțin luminoase. Din păcate, acum începem să repetăm niște greșeli atât de recente, încât nici măcar n-au ajuns istorie.

Citește și:

OPINIE/ „Măciuca statului de drept”. PAH, despre înghețarea fondurilor europene pentru țările care nu reușesc să combată frauda și corupția

Google News Urmărește-ne pe Google News