Recunosc, înainte ca statul paralel să scoată filmările din dosar și să mă compromită: acum doi ani, când România a jucat cu Franța la campionatul european de fotbal, am ținut cu Franța! De fapt, am făcut mai mult și mai rău de atât.
Împreună cu prietenul meu Paul, am făcut din meciul respectiv, care deschidea campionatul, un eveniment interetnic, în unul dintre locurile fabulos de frumoase ale Tulcei. Am proiectat meciul în curtea Casei Avramide.
Au venit peste 100 de oameni, neașteptat de mulți. Și nu-i știți pe ăștia din Tulcea. Români, lipoveni, haholi, turci, tătari, greci, italieni, romi, evrei… Cam 20 de nații și etnii. Și toți țineau cu România. Mai puțin eu, desigur.
Numai că, în Tulcea, asta nu atârnă în dosarul românismului meu. Mi se dă voie să țin cu ce echipă națională vreau eu, mi se permite să mormăi „La Marseillaise” și nu fluieră nimeni. Franța, dacă mai țineți minte, a câștigat meciul, învingând cu 2-1. M-am bucurat moderat, ca să nu lezez sentimentele românilor, lipovenilor, haholilor, turcilor, tătarilor, evreilor și ale tuturor celorlalți care, în seara aceea, ținuseră cu echipa de fotbal a României.
Așa facem noi, în orașul ăla. Suntem turci, tătari, lipoveni, haholi, italieni, greci, evrei, romi, uneori și francezi, cam 90 de minute, din când în când, după care ne dăm de trei ori peste cap și suntem iar români. De 2.000 de ani.
Duminica trecută, un domn cu mustață a încercat să pedaleze excesiv pe ideea asta a românilor care sunt ei români și nu mai pot. Discursul lui a durat cam cât o repriză dintr-un meci de fotbal, dar a fost mult mai prost decât o repriză din cel mai slab meci de fotbal posibil.
Da, și fotbaliștii mai simulează, se mai dau loviți, mai cerșesc lovituri de la 11 metri, dar nici chiar în halul ăsta. Și nici măcar fotbaliștii din naționala României nu mai chirăie, la fiecare ciupitură venită de la adversar, că sunt discriminați pentru simplul fapt că sunt români. Mai ales când îi cheamă Hagi, Alibec…
Domnul cu mustață, Liviu cred că-l cheamă, ne-a spus că nouă, românilor, nu ne merge chiar bine pentru că suntem români. Că acest simplu fapt, ineluctabil, ne plasează în categoria nedoriților Europei și că de aia, de secole, nu ni se leagă cununiile. În plus, mai avem și un președinte care nu e român.
Iar aici m-am cam enervat, recunosc. Poți să-i reproșezi multe lui Klaus Iohannis, foarte multe, dar nu asta, nu că nu e român. Dacă-l ataci pe Iohannis pentru simplul fapt că nu e născut în Videle și nu-l cheamă Dan, atunci șterge pe jos și cu Ferdinand sau Carol I, aruncă-l la gunoi pe Davila, iar pe Arafat împușcă-l de-a dreptul.
România, așa cum e azi, la 100 de ani de la Marea Unire, datorează foarte mult tuturor cetățenilor săi, inclusiv celor cu nume mai fistichii. Să te iei de „neromâni” din sediul partidului de pe șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff, asta da performanță!
Citește și:
OPINIE/ PAH, despre o Europă cu două măsuri: „En marche!”, mă, de-aici, populiștilor!
OPINIE/ PAH, despre situația politică actuală. „Democrația e din ce în ce mai fudulie”
OPINIE/ PAH comentează investiţiile României din ultimii ani în „bisericizare şi militarizare”