Painea il poate ucide

Necazurile micutului Alexandru au inceput pe cand acesta avea numai 2 anisori. Cateva probleme de sanatate l-au adus, normal, in fata medicilor, care, cu ocazia unor controale putin mai amanuntite, au pus si diagnosticul: intoleranta permanenta la gluten. Vestea a cazut ca un trasnet pentru sotii Georgescu, explicatiile suplimentare ale doctorilor nefacand altceva decat sa alimenteze acea stare de neliniste vecina cu disperarea. Pustiul nu avea voie sa manance paine, paste fainoase, precum si orice alt aliment care are in compozitie faina de grau. Altfel…
Din pacate, necazurile nu s-au oprit aici, organismul copilului a capatat (nici un medic nu a putut spune cand, de ce, unde si in ce conditii) si o ciudata alergie la lapte si produse lactate, Alexandru aflan-
du-se, la numai trei ani, in situatia de a urma un regim alimentar pe care de cele mai multe ori nici adultii nu-l pot respecta cu strictete. Iar acest lucru creeaza acum delicate probleme sociale, pe care parintii lui Alexandru incearca sa le rezolve din mers.
Copilul nu poate merge la gradinita. “Asta ar insemna sa gasim un loc in care sa se pregateasca mancare separat pentru el, iar un astfel de tratament special e cat se poate de costisitor. Recunosc, nu suntem o familie de oameni nevoiasi, dar cu toate astea suntem constienti de faptul ca o astfel de solutie e cat se poate de costisitoare”, spune Liliana, mama lui Alexandru. Drama parintilor e cu atat mai mare cu cat se pare ca soarta le surade intr-un mod ironic, obraznic, intr-un fel ciudat in care fara sa vrei stai si te intrebi daca nu cumva totul nu e decat o gluma proasta a destinului, o situatie pe care ti-ai dori sa o tratezi ca pe un simplu vis, din care sa te trezesti si sa spui cu ochii mistuiti de lacrimi: “Asa ceva nu mi se poate intampla tocmai mie”. Si totusi. “Nu e deloc exagerare, este purul adevar. Cu cativa ani inainte de a-l naste pe Alexandru am vazut la televizor o serie de reportaje despre bolnavii de celiachea. La aceea vreme m-au intristat foarte mult, am vazut cu ochii mei dramele si suferintele parintilor si pentru cateva secunde chiar ma gandeam oare eu ce as face in locul lor, cum m-as descurca? Acum sunt nevoita sa-mi pun astfel de pro-bleme la modul cel mai real cu putinta”.
Ajutata de medici, Liliana face eforturi disperate pentru ca Alexandru sa nu resimta in nici un fel faptul ca el este putin diferit de copiii cu care se joaca in fata blocului, de exemplu. “Nu pot sa-l las singur, copiii sunt copii, mai vede la unul dintre ei o ciocolata, ceva dulce si imi spune ca vrea si el. Eu ce pot sa-i spun in momentul acela? Incepe sa planga, il iau de acolo si de cele mai multe ori ajungem sa plangem impreuna. Acasa. Nu are voie sa manance ciocolata sau orice alte dulciuri care au in componenta lapte. Nu poate intelege de ce ceilalti copii au voie si el nu. Cum sa-i explic? Ce sa-i spun? La un moment dat a vazut intr-un magazin oua Kinder, i-am dat doar jucarioara din interior, ciocolata am fost nevoita sa o ascund. De ce?”, se intreaba Liliana si intelegi instantaneu ca raspunsul la aceasta dureroasa intrebare se afla, poate, in lacrimile ce-l vegheaza atent pe micutul ce-si face de lucru in acel moment cu trei soldatei din cauciuc.
Solutii? Da si nu prea. Explicatiile medicilor sunt cat se poate de clare, Alexandru va trai toata viata cu acest “handicap”, boala, cel putin la ora actuala, fiind practic incurabila. “Ii pregatesc eu acasa paine, insa nu din faina de grau, ci din faina de orez. Se gaseste pe piata, e foarte scumpa, dar poate substitui pana la un punct painea obisnuita. Am invatat cum se pregateste, dospeste, coace. Pe mine ma costa o painica pentru Alexandru un pic peste 30.000 de lei, adica aproape un dolar. Asta este situatia. Deocamdata nici mamaliguta nu o suporta asa bine, il deranjeaza la burtica, dar poate ca atunci cand va mai creste lucrurile se vor mai schimba”.
Din cauza problemelor cu care se confrunta parintii care au copii bolnavi de celiachea, in alte tari exista programe speciale de protectie in cadrul carora familiilor in cauza le sunt oferite gratuit painea, pastele si produsele de baza obtinute din faina de orez. “In Italia, de exemplu, exista raioane specializate in toate magazinele. La un moment dat, mama unui copil bolnav de celiachea mi-a trimis si mie un pachet cu astfel de produse, biscuiti, drajeuri, dulciuri. Pentru o clipa am crezut ca am gasit solutia, dar imediat am realizat faptul ca sunt foarte, foarte scumpe. Numai un pachetel de biscuiti costa 5 euro. Mi-am luat inima in dinti si le-am trimis celor de la fabrica o scrisoare in care le-am povestit despre Alexandru si toata situatia. Peste cateva saptamani am primit raspuns de la ei cum ca ar fi dispusi sa ma ajute cu cate un pachetel cu astfel de produse, dar ar fi trebuit sa ma duc eu sa il aduc din Italia. Acest lucru e practic imposibil”.
Si atunci, ce este de facut? “Sincera sa fiu, nu stiu. Sunt constienta de faptul ca sunt probleme mult mai grave de rezolvat in tara asta, dar poate ca o mana de ajutor nu ne-ar strica. Nu ma astept la minuni peste noapte. Se apropie campania electorala si banuiesc ca numai la asa ceva nu-i sta nimanui gandul. Dar, hei, suntem si noi aici, existam. Speranta moare ultima, nu-i asa?”.

Urmărește-ne pe Google News