A fost o vreme când pălăria nu a mai atras atenția creatorilor de modă, fiind neglijată. Unii bărbați au preferat să-și etaleze frezele gelate. Alții poate nu au avut timpul sau priceperea de a le alege pe cele potrivite. O parte dintre ei au înlocuit-o cu șapca sau fesul… Din fericire moda s-a schimbat și asistăm în zilele noastre la o revenire în forță a pălăriei masculine.

Zecile de modele stau mărturie. Dintre toate există însă cinci care sunt deja celebre în lume. Evident, nu vom lua în calcul jobenul (pălărie bărbătească înaltă, de formă cilindrică, tare, de obicei de culoare neagră, purtată astăzi numai la ceremonii). Sau melonul (pălărie de fetru tare, cu fundul bombat și cu borurile întoarse în sus), care a început să fie folosit și de către femei.

Pălăria Homburg

Este o pălărie din fetru cu borul rigid, de preferință neagră. Este simbolul eleganței masculine clasice. Apreciată de diplomați, are mulți adepți îndeosebi printre cei de o anumită vârstă. De fapt, purtarea ei este mai mult o chestiune de maturitate decât de vârstă. Printre personalitățile care au purtat-o se numără și Sir Winston Churchil. De asemenea, Al Pacino a avut nenumărate apariții cu o astfel de pălărie.

Pălăria Trilby

Este o pălărie de obicei din fetru moale, cu bordura scurtă (sub 5 cm), ușor ridicată în partea din spate. Se mai fabrică din piele, pai, bumbac și ocazional in. Este, deci, un model adaptabil în funcție de temperatură și anotimp. Se spune că numele ei ar veni de la un roman al scriitorului englez George du Maurier, intitulat Trilby, apărut în 1894. În acest roman eroina, Trilby, purta o astfel de pălărie.

Pălăria Panama

Este prin excelență o pălărie de soare. Un model elegant, de origine ecuatoriană (fabricată de mână din frunze de palmier ecuatorian). Modelele originale se fabrică azi în cantități mici, fiindcă adevărații meșteșugari sunt tot mai puțini. De altfel, ele au fost înlocuite cu Tamsui, un model care le imită și care sunt fabricate dintr-o plantă care se găsește din belșug în Taiwan. Pălăriile Panama originale se pot rula astfel încât șă fie puse în buzunar, sau să intre printr-un inel. Theodore Roosevelt a purtat o pălărie Panama în anul 1904, în timpul unei vizite pe șantierul Canalului Panama.

Pălăria Fedora

Se distinge prin borul larg și calota deosebită. Este o pălărie de formă clasică, de obicei din fetru, care a făcut carieră la celebra firmă de pălării ”Casa Borsalino”. Ca și în cazul pălăriei Trilby și denumirea acesteia este legată de o eroină. Este vorba de un omagiu adus personajului Fedora Romanoff, eroina principală a unei piese interpretate de tragediana Sarah Bernhardt. Pe ecrane a fost purtată de Humphrey Bogart (Casablanca, Șoimul Maltez) și Jean Paul Belmondo (Borsalino).

 

Pălăria Luntraș

A făcut parte din uniforma de vară a marinarilor din secolul al XIX-lea și a fost utilizată și de luntrași, de unde îi vine și denumirea. Este din pai, are borul plat, calota turtită și este prevăzută cu o panglică. A apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea. S-a bucurat de un mare succes la festivalurile de jazz sau la ieșirile în aer liber. O poți vedea și în multe filme de la sfârșitul secolului al XIX-lea. O adaptare recentă ar fi Marele Gastby. A fost adoptată și de femei. Chiar și Coco Chanel o purta.

 

 

 

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News