Incendiul, a cărui cauză nu este cunoscută deocamdată, a fost anunțat inițial de bloggerul Amir Aitașev și activista Aruna Arma, notează sursa citată, care preia o informație furnizată vinerea trecută de Daily Mail.

Conform celor două publicații, forțele de ordine refuză să facă orice comentariu și le interzic civililor să se apropie de zonă.

Deși cauzele incendiului rămân un mister, se știe că ucrainenii au tot încercat în ultimele luni să atace cu drone astfel de obiective considerate strategice.

Situat în districtul Ongudaiski, din Republica Altai, la granița cu Mongolia, China și Kazahstan, palatul este deținut oficial de Gazprom. Unele surse din serviciile secrete susțin că acest complex este folosit în scopuri recreative de către de oficiali militari de rang înalt. Însă, conform altor surse, palatul este prevăzut cu un buncăr modern menit să-l protejeze pe Putin în cazul unui război nuclear.

În plus, palatul ar găzdui și o fermă în care se extrage sânge din coarne de cerb folosit pentru „băi de întinerire” și creșterea potenței. Aceste băi „miraculoase”, contestate de activiștii pentru protecția animalelor, reprezintă o veche tradiție siberiană care i-a fost împărtăşită lui Vladimir Putin de fostul ministru al apărării Serghei Şoigu.

Referendumul din Moldova trece la limită: dar anunță ceva profund defect
Recomandări
Referendumul din Moldova trece la limită: dar anunță ceva profund defect

Complexul din Altai este considerat drept unul dintre palatele de iarnă ale lui Putin. Președintele rus l-a vizitat în repetate rânduri, inclusiv în compania altor lideri de stat, printre care fostul premier italian Silvio Berlusconi.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

Rzv1973   •   04.06.2024, 11:06

Nu stiam ca prin coarnele cerbului curge/circula sange. Din cate stiu eu, coarnele sunt alcătuite din ţesut osos, conţinând în principal calciu şi fosfor. Cred ca mai corect ar fi fost spus "sangele scurs din coarnele cerbului" sau "bai in esenta din coarne de cerb".

Daniel_DNL   •   04.06.2024, 08:48

Foarte frumos. Nu sunt dovezi dar credem tot ce ne spun ucrainenii . credem fara sa gandim.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Minoră agresată sexual de un profesor, în București. Mama ei nu a denunțat fapta, iar fata a fost violată ulterior
Știrileprotv.ro
Minoră agresată sexual de un profesor, în București. Mama ei nu a denunțat fapta, iar fata a fost violată ulterior
Legătura neștiută dintre Mitică Dragomir și regretata Delia Budeanu. Nimeni nu a știut despre prietenia lor: "Copiii noștri au fost...”
Viva.ro
Legătura neștiută dintre Mitică Dragomir și regretata Delia Budeanu. Nimeni nu a știut despre prietenia lor: "Copiii noștri au fost...”
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
De ce trebuie să pui un castron cu sare la fereastră de acum și până la începutul primăverii. Te va ajuta să scapi de cea mai enervantă problemă din timpul sezonului rece
FANATIK.RO
De ce trebuie să pui un castron cu sare la fereastră de acum și până la începutul primăverii. Te va ajuta să scapi de cea mai enervantă problemă din timpul sezonului rece
Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești
GSP.RO
Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești
Lucrul care nu te costă nimic și îmbunătățește memoria și concentrarea. Medicul Vlad Ciurea îl recomandă: “Menține creierul în formă optimă”
FANATIK.RO
Lucrul care nu te costă nimic și îmbunătățește memoria și concentrarea. Medicul Vlad Ciurea îl recomandă: “Menține creierul în formă optimă”
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Unica.ro
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Ce este „COCAINA ROZ”? Drogul care se spune că ar fi fost consumat de Liam Payne
Financiarul.ro
Ce este „COCAINA ROZ”? Drogul care se spune că ar fi fost consumat de Liam Payne
"Să nu nască, n-avem incubatoare!" Maria Rohnean, despre momentul în care a adus pe lume gemeni prematuri
Observatornews.ro
"Să nu nască, n-avem incubatoare!" Maria Rohnean, despre momentul în care a adus pe lume gemeni prematuri
Horoscop 22 octombrie 2024. Gemenii vor reuși să se sustragă destul de ușor în situațiile care se tensionează fără vreun motiv clar
HOROSCOP
Horoscop 22 octombrie 2024. Gemenii vor reuși să se sustragă destul de ușor în situațiile care se tensionează fără vreun motiv clar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI