Premierul palestinian, Rami Hamdallah, a cerut joi României să nu-şi mute ambasada de la Tel Aviv, invocând că această măsură ar dăuna şanselor de pace şi de creare a unui stat palestinian în cadrul frontierelor din anul 1967 cu capitala la Ierusalim și, în același timp, ar fi o încălcare a dreptului internaţional şi a rezoluţiilor ONU.
Într-un comunicat difuzat de biroul premierului Hamdallah, citat de agenţia palestiniană de presă WAFA și Agerpres, se arată că premierul palestinian a formulat solicitarea în timpul unei întâlniri avute în cursul zilei de joi cu şeful Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah – Palestina, Cătălin Ţîrlea.
Premierul palestinian a mulţumit României pentru sprijinul oferit în vederea construirii instituţiilor palestiniene, subliniind importanţa consolidării cooperării în domenii precum turismul, educaţia şi cultura.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim se află într-un proces de analiză și evaluare. MAE anunță că vor fi consultate toate instituțiile implicate în acest proces şi evită să folosească termeni categorici cu privirea la decizia Executivului de mutare a reprezentantei diplomatice din Israel.
Guvernul a decis, pe ascuns, mutarea Ambasadei României în Israel la Ierusalim; Anunțul a fost făcut, joi seară, de liderul PSD Liviu Dragnea, al Antena 3. Un astfel de document nu s-a aflat, miercuri, nici pe ordinea de zi oficială a ședinței de Guvern și nici pe cea suplimentară.
Citește și: VIDEO / Cel mai mare videochat de băieți din Europa este la București. Cum arată băieții și câți bani câștigă