Alerta de gradul zero printre savantii din toata lumea. Una dintre cele mai mari temeri ale lor s-a confirmat. Pamantul ar putea fi ‘ras din Univers peste doar 10 ani. Asta pentru ca planeta Jupiter, cea mai mare din sistemul solar, a suferit in ultimii trei ani schimbari dramatice de compozitie, care au culminat recent cu reactii termonucleare. Ele pot duce la o explozie de proportii inimaginabile, care ar nimici pe loc planeta Pamant.
Cel care si-a facut curaj sa publice faptul ca umanitatea e intr-un real pericol este savantul rus Eduard Drobisevski, de la universitatea din Sankt Petersburg, a relatat ziarul rusesc Pravda: ‘Gigantul Jupiter a fost „tacut” timp de cateva sute de ani, dar, in ultimii trei ani, pe suprafata acestei planete au aparut cateva pete portocalii, care indica faptul ca ceva groaznic se intampla in adancul ei. E vorba despre reactii termonucleare extrem de puternice. Daca vor mai aparea astfel de pete in viitorul apropiat, e cazul sa ne panicam. Jupiter ar putea exploda, iar Pamantul ar inceta sa mai existe peste doar 10 ani.
Conform aceluiasi savant, astfel de pete au aparut chiar si pe una dintre lunile planetei-gigant, care poarta numele – culmea! – Europa. Dezastrul a fost mentionat ca fiind posibil in urma cu cateva zeci de ani, in romanul SF ‘Odiseea Spatiala, al lui Arthur C. Clarke.
Este de 11 ori mai mare decat Terra
Jupiter este pe locul patru printre cele mai stralucitoare planete de pe cer, dupa Soare, Luna si Venus. E a cincea planeta de la Soare si cea mai mare din sistemul solar. Este gazoasa si nu are o scoarta solida, in schimb, densitatea sa creste in adancime. Jupiter e formata din 90% hidrogen si 10% heliu, dar mai contine si gaz metan, apa si amoniac. ‘Compozitia acestui gigant este similara, conform savantilor, cu cea a Nebuloasei Solare primordiale, din care se crede ca s-ar fi format sistemul solar. Are diametrul de 11 ori mai mare decat cel al Pamantului, o masa de 318 ori mai mare si un volum de 1.300 ori mai mare.