Seismele înregistrate în luna aprilie în largul coastelor indoneziene, cel mai mare având 8,7 grade pe scara Richter, i-au determinat pe cercetătorii de la Universitatea California să studieze ce impact au avut asupra Terrei. Şi mare le-a fost surprinderea când au descoperit că Pământul “s-a rupt” în mai multe locuri. Este vorba despre distrugerea în mai multe locuri a plăcii tectonice de sub Oceanul Indian, studiul fiind publicat în revista Nature. Oamenii de ştiinţă sunt astfel convinşi că în viitor seismele vor duce la ruperea în două bucăţi a plăcii Indo-australiene. În articolul din revista Nature se detaliază această mişcare a faliilor, cel puţin patru dintre acestea mişcându-se serios în timpul cutremurului de 8,7 grade din Sumatra, din luna aprilie. În final, cercetătorii precizează faptul că este totuşi vorba de milioane de ani până când planeta noastră “se va rupe” ca urmare a cutremurelor ce afectează placăile tectonice.