”Lumea mare a intrat în era post-digitală. Din păcate, în Europa niciunul dintre marile trenduri în era digitală nu se regăseşte. Noi discutăm aici lucruri pe care le discutăm de 20 de ani şi nu se întâmplă.

Ultima mea încercare a fost în vremea Guvernului Boc, când am încercat să abordăm chestiunea asta banală de baze de date, pe care nu am putut să o facem nu din accidente de ordin tehnic, ci din cauza felului în care este organizat statul român”, a declarat deputatul Varujan Pambuccian la conferinţa ”Digital Transformation Agenda of Romania”, organizată la Bucureşti.

Pambuccian susține că felul în care este alcătuit statul împiedică progresul și schimbările din sistem.

”Problema pe care o avem este la nivelul felului în care este alcătuit statul român. De ce nu s-a făcut nimic până acum?

Pentru că nimeni nu vrea să partajeze informaţia cu altă entitate. Cine crede că ministerele sunt conduse de miniştri, e naiv. Ministerele sunt conduse de funcţionari, iar ministrul este văzut ca un fraier care oricum vine şi pleacă.

Ei (funcţionarii din ministere, n.r.) ştiu să folosească aceste lucruri foarte bine. Aceşti funcţionari nu pot fi daţi jos din două motive. Pentru că, o dată, noi ne-am dus pe modul francez-belgian, de inamovibilitate a funcţionarului public.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Al doilea motiv este că foarte mult din Uniunea Europeană a preluat din ideile astea”, a menţionat Pambuccian.

”Nu s-a născut acel prim minsitru care să rupă chestia asta”

Deputatul este de părere că, momentan, în România, nu s-a născut încă prim-ministrul care să schimbe paradigma în privinţa autorităţilor statului.

”Nu cred că va reuşi nici Guvernul Orban. Nu cred că s-a născut acel prim ministru care să rupă chestia asta. Asta s-a înrădăcinat.

În momentul care ai lucruri înrădăcinate, atunci lucrurile nu au cum să meargă. În schimb, noi cheltuim enorm de mulţi bani pe proiecte punctuale: mai punem o floricică, mai adăugăm una-alta.

Am renunţat să cred că autorităţile statului… pentru că mi-am dat seama că orice demers nu are nicio şansă. Noi, de 20 de ani, discutăm în continuu de lucrurile astea, iar în 2016 o primărie de secto’ din estul Londrei a introdus inteligenţa artificială, înlocuind funcţionarii cu Amelia…”, a spus oficialul.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI