Oameni maturi, soţii Cadar, din Cluj- Napoca, au împărţit în ultimii ani şi bune, şi rele. Mai întâi, Olezia şi Ştefan au pus pe picioare o firmă de transport public din oraş, care a devenit, în scurt timp, şi una din cele mai importante.
Se pare însă că pentru a creşte succesul companiei, soţii Cadar ar fi fost nevoiţi să apeleze şi la modalităţi mai puţin legale, cum ar fi să dea mită în vederea obţinerii unor licenţe de transport în zona metropolitană Cluj.
Aveau alţi parteneri
Aşa se face că în primăvara acestui an, Olezia şi Ştefan Cadar au ajuns pe mâna procurorilor DNA. Iniţial, bărbatul a fost băgat după gratii, iar soţia sa a primit arest la domiciliu. Surpriza a venit la scurt timp, când magistraţii au decis ca şi bărbatul să stea acasă pe perioada cercetărilor, însă acesta a indicat o altă adresă decât cea la care era deja consoarta lui.
Aşa a ieşit la iveală faptul că soţii erau separaţi, fiecare având chiar şi relaţii cu alţi parteneri, fără să facă eforturi să se ascundă unul de celălalt. Culmea însă, perioada petrecută la distanţă, fără să se vadă, pare să-i fi făcut să ajungă la sentimente mai bune, astfel că luna trecută cei doi au cerut să împartă acelaşi loc de arest la domiciliu. În faţa magistraţilor, aceştia au făcut declaraţii pline de romantism şi au promis că vor încerca să devină din nou o familie fericită.
“Vă rugăm să ne oferiţi şansa refacerii familiei, copiii noştri au dreptul să trăiască împreună cu ambii părinţi”, au motivat soţii Cadar. În faţa unei asemenea solicitări rare, magistraţii s-au văzut şi ei puşi în dificultate, iar până la urmă s-au lăsat înduplecaţi de cererea celor doi îndrăgostiţi.
Soţii Cadar sunt de câteva zile reuniţi sub acelaşi acoperiş, alături de copii, şi având în vedere că arestul la domiciliu îi obligă să stea împreună pe toată perioada procesului în care vor fi judecaţi pentru corupţie, au tot timpul din lume pentru ei.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro