„Am fost supărată că nu-i un semn de doliu pe fațada Teatrului Bulandra, aici la sala unde Ducu Darie a făcut cele mai frumoase spectacole. Și am și postat ceva în sensul acesta și îmi cer scuze, pentru că ceea ce s-a întâmplat astă-seară ține de miracol și de magie, pentru că Ducu se ocupa cu asta și tot ce atingea devenea magie”, spune actrița într-o înregistrare video postată pe pagina sa de Facebook.
Ea a mai spus că teatrul a rămas fără curent electric la zece minute după ce a început spectacolul.
„Am jucat în beznă tot spectacolul, cu partenerul meu excepțional, Răzvan Vasilescu, luminați de două lumânări care mai existau în Teatrul Bulandra și de telefoanele telespectatorilor. Și a fost magic! Am avut parte de un public absolut excepțional. Și da, e doliu în teatrul românesc. Și Ducu a stins lumina tot spectacolul și Dumnezeu să țină lumina. Lumina s-a aprins acum când am ajuns la cabină. Aprindeți-i o lumînare că mai are poftă de lumină. Mulțumesc publicului excepțional din această seară. Doamne ajută!”, a continuat aceasta.
Potrivit unui comunicat ENEL, pana de curent a afectat zona Bulevardului Dacia, a străzilor Eminescu, Jean Louis Calderon, A.D. Xenopol, Dumbrava Roşie, Dionisie Lupu şi pe străzile adiacente, conform News.ro.
Festivalul de Film Israelian, care se desfășoară la Cineva Elvira Popescu, a fost și el afectat. Cinefilii au fost nevoiți să întrerupă vizionarea filmului
„Testament”, după ce s-a întrerupt curentul electric.
Conform dispeceratului Enel, avaria urma să fie remediată în jurul orei 22:30.