Peste 3.900 de companii expun la ediția din acest an și circa 20.000 sunt lansate. Iar până acum peste 180.000 de vizitatori au trecut pe la centrul care găzduiește convenția. Companiile plătesc mii de dolari doar ca să aibă un stand, iar cel mai mic preț este de 300 de dolari.

Nu mai vorbim de Google, care a plătit reclamă pe mijloacele de transport din Las Vegas pentru a-și promova asistentul digital Google Assistant.

Electricitatea e de bază

Ei bine, cu toată tehnologia sa, CES a rămas ieri în beznă. Ceea ce ne reamintește că totul depinde de o utilitate de bază: electricitatea.

Alimentarea a fost reluată după câteva ore, însă în acest interval mai mulți vizitatori au sărit pe Twitter să își anunțe frustrarea că au fost dați afară din centru sau să facă glume.

”Salvarea” cățelușilor

Un gadget prezentat la eveniment a avut, însă, parte de un tratament special din cauza penei de curent. Este vorba de cățelușul-roboțel Sony AIBO. Acesta este întrucâtva similar cu animăluțele electronice Tamagotchi, foarte populare în urmă cu 20 de ani. Acestea trebuiau hrănite, mângâiate etc pentru a nu ”muri”.

Ei bine, cățelușii-roboței au, la rândul lor, nevoie de energie deoarece bateriile interne se epuizează după două ore. Astfel că jurnalista Joanna Stern, de la Wall Street Journal, a îndemnat vizitatorii să meargă rapid la centrul Sony pentru a ”salva” cățelușii.

Noul AIBO a făcut senzație

Sony AIBO a fost prezentat inițial la finele anului trecut. Aceștia au 20 de articulații, camere, senzori și sunt dotați cu inteligență artificială. Pot fi mângâiați pe cap, bot sau spate și reacționează la mângâieri. Ochii sunt din ecrane OLED, foarte expresivi.

Costă 1.800 de dolari și necesită un abonament de 27 de dolari pentru serviciile Sony, compania îmbunătățind mereu softul, mișcările și aptitudinile cățelușului. Dar măcar nu strângi nimic după el…

Drăguț și expresiv, AIBO a făcut senzație la ediția din acest an a CES, spre deosebire de robotul CLOi de la LG, care s-a făcut de râs pe scenă.

Dar nu fiți păcăliți: acesta nu este decât vârful de lance al Sony în domeniile roboticii, senzorilor și inteligenței artificiale.

Sony a mai prezentat la CES și o serie de senzori destinați industriei auto. Așa că fiți pregătiți, tehnologiile de pe Sony AIBO vor veni în curând pe produse mult mai comune, cum ar fi autoturisme.

 
 

Urmărește-ne pe Google News