Între 2010 şi 2015, în 12 ţări dispuse geografic în jurul Mării Negre, inclusiv în cele care nu au deschidere spre bazinul pontic, ar trebui să se construiască, cel puţin teoretic, o serie de tronsoane de autostradă, care unite ar forma o superşosea de 7.000 de kilometri lungime. Proiectul poartă denumirea de “Autostrada inelară a Mării Negre” şi leagă 12 state care fac parte din Organizaţia pentru Cooperare Economică la Marea Neagră, adică Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Rusia, Serbia, Turcia şi Ucraina.

Ideea de bază a iniţiativei e că autostrada va lega ţările care au ieşire la mare, însă şi statele vecine, care nu au deschidere spre bazinul pontic, dar au interese economice la Marea Neagră. Tocmai de aceea, şoseaua va trece prin state precum Azerbaidjan, Grecia sau Serbia.

Se va lega de A1 şi A2

În ţara noastră autostrada ar trebui, conform unor surse din Ministerul Transporturilor, să se ataşeze la cel puţin două tronsoane deja existente. Adică A1, Bucureşti-Piteşti, şi A2, Bucureşti-Constanţa. Şoseaua internaţională ar trebui să intre în România pe la graniţa vestică cu Serbia, să se întindă până pe Litoral şi apoi spre nord-estul ţării, la graniţa cu Republica Moldova.

A intrat şi Rusia în proiect

Cum construcţia e în stadiul de intenţie, Rusia semnând acum două zile implicarea în proiect, termenele de realizare sunt deocamdată incerte, oficialii Organizaţiei pentru Cooperare Economică menţionând anul 2015 ca termen de finalizare. Finanţarea tronsoanelor va fi asigurată de fiecare ţară în parte din fonduri naţionale, europene sau din credite internaţionale.

 
 

Urmărește-ne pe Google News