Energia electrica s-a scumpit din aceasta luna cu 3,6 la suta. Din pacate insa, scumpirile nu se opresc aici.
Ministrul industriei anuntase deja ca in fiecare luna tarifele vor fi ajustate in functie de deprecierea leului fata de moneda europeana – euro. Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei Electrice (ANRE) s-a intrecut pe sine si a propus ca in fiecare luna tarifele sa fie indexate cu 3,6 la suta. Si asta in fiecare luna pana in martie 2002. „Procentul indexarii a rezultat dintr-o ampla analiza facuta de ANRE. Pe langa evolutia euro pe care am anticipat-o pentru urmatoarele luni, am mai luat in calcul schimbarile din structurile de productie, adica pe perioada iernii va creste productia termocentralelor si se va reduce cea a hidrocentralelor”, ne-a explicat Alexandru Sandulescu, director in ANRE. Dar procentul acesta nu-i batut in cuie, desi a fost publicat prin ordin al ANRE in Monitorul Oficial de luni.
Daca, de exemplu, euro nu va avea evolutia anticipata sau productia hidrocentralelor nu va fi chiar atat de redusa, procentul va fi micsorat, promite Alexandru Sandulescu, dar la fel de bine poate fi si majorat, daca evolutiile sunt negative. Una peste alta, de acum si pana la finele lunii martie 2002, romanii vor suporta o majorare de peste 23% a tarifelor la energie electrica, si asta pe perioada de iarna, cand consumul de curent depaseste media anuala. Astfel, pentru tariful de tip social, la un consum mediu lunar de 40 kWh/luna, valoarea facturii in perioada octombrie 2001 – martie 2002 va creste intre 10.980 lei (luna octombrie) si 22.755 lei (luna martie ). Pentru tariful de tip monom, la un consum mediu lunar de 120 kWh/luna, valoarea facturii in perioada octombrie 2001 – martie 2002 va creste intre 18.469 lei (luna octombrie) si 59.719 lei (luna martie). Aproape 8 milioane de abonati vor fi afectati de aceste indexari: 3,4 milioane de abonati la tariful de tip social si 4,3 milioane de abonati la tariful de tip monom cu abonament.
ANRE precizeaza ca efectele indexarii tarifelor asupra facturilor consumatorilor casnici (utilizand date de consum mediu) vor fi resimtite cu o intarziere de 40 de zile de la data aplicarii lor, pentru citiri lunare ale contoarelor, sau abia la inceputul lunii decembrie, pentru citiri la doua luni ale contoarelor.
Alimentele nu ar trebui sa se scumpeasca cu mai mult de 2%
Ajustarea preturilor la utilitati, operata la inceputul acestei luni, va avea afecte asupra evolutiei preturilor produselor alimentare si a tarifelor la transportul urban de calatori. Din analizele Oficiului Concurentei, realizate pe baza informatiilor furnizate de Patronatele de ramura, a rezultat ca alimentele nu ar trebui sa se scumpeasca cu mai mult de 2%, deoarece ponderea utilitatilor in costurile producatorilor variaza intre 2% si 10% (exceptie facand uleiul, unde ponderea este de 30%). In domeniul transportului urban de calatori, influentele in costuri sunt estimate la un nivel de circa 1,5%, care nu motiveaza o eventuala majorare a tarifelor.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News