Cetăţenii chinezi s-au strâns încă de dimineaţă în faţa ambasadei, în speranţa că cineva îi va ajuta să se întoarcă acasă sau cel puţin să-şi recupereze banii pe ultimele două luni muncite. Asiaticii lucrează toţi în domeniul construcţiilor, respectiv la firmele Rotary Construcţii şi Eurostone Developer. Din păcate pentru ei, până la ora 14.00 nimeni din instituţie nu a ieşit să discute cu ei. În urmă cu două săptămâni, mai mulţi cetăţeni chinezi au fost implicaţi într-un accid
Bugetarii, fără prime şi sporuri
Premierul Emil Boc (foto dreapta) vrea să strângă cureaua bugetului la maximum. El susţine că, anul acesta, bugetarii nu vor mai primi sporuri, prime sau stimulente, care “depăşesc de foarte multe ori salariul pe care o persoană îl câştigă”, a explicat Boc. Totodată, orele suplimentare vor fi compensate în acest an cu ore libere, şi nu se vor mai plăti. Pe lângă acestea, ministrul Dezvoltării, Vasile Blaga, a declarat ieri că vrea să reducă cu 20% fondul de salarii al ministerului şi cu 14% numărul angajaţilor din minister.
700 de pensionari brăileni sunt datori vânduţi la bănci