Potrivit Rise Project, documentele care fac obiectul acestor dezvăluiri – şi care au fost analizate de peste 370 de jurnalişti din 78 de ţări – aparţin Mossack Fonseca, o puternică firmă de avocatură şi de servicii juridice, cu sediul central în Panama şi cu filiale în peste 35 de ţări.

Numele Mossack Fonseca apare atât în legătură cu traficul de diamante din Africa, în piaţa internaţională de artă cât şi în alte afaceri care prosperă în secret. Compania a servit suficiente capete încoronate din Orientul Mijlociu cât să umple un palat. A ajutat inclusiv doi regi, Mohammed al VI-lea al Marocului şi Regele Salman al Arabiei Saudite, să înregistreze yachturi de lux, dar și pe actorul Jackie Chan.

Între alţi lideri, apar şi numele fostului premier al Pakistanului Nawaz Sharif, al actualului preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, al premierului Islandei, Sigmundur Davio Gunnlaugsson, al unui fiu al fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, dar şi al unor foşti sau actuali lideri din conducerea Chinei.

De asemenea, șase membri ai Camerei Lorzilor din Marea Britanie și trei foști parlamentari conservatori din Regatul Unit figurează pe această listă. Documentele scot la lumină o rețea care ar fi spălat două miliarde de dolari, printr-o bancă rusească, și în care ar fi implicați apropiați ai lui Vladimir Putin.

Filiera românească

Birourile casei de avocatură Mossack Fonseca, o adevărată fabrică de firme, au depozitat în ultimele două decenii secretele unor mari afaceri din România.

Documentele analizate de reporterii RISE Project arată şi o altă faţă a acestei lumi secrete: oameni simpli care din lipsă de bani sunt dispuşi să lucreze pentru firme care furnizează servicii offshore, asumându-şi rolul de paravan pentru alte afaceri controversate.

Baza de date a firmei Mossack Fonseca arată, printre altele, cine a fost miliardarul necunoscut din structura de proprietate a rafinăriei Rafo Oneşti şi ce legături a avut el cu zăcămintele aurifere de la Roşia Montană. Vasile Frank Timiş (foto), iniţiatorul afacerii Roşia Montană, a apelat şi el la aceiaşi avocaţi din Panama City pentru a începe afacerile din România la mijlocul anilor ‘90. Tot în documentele panameze regăsim şi filiera offshore prin care este controlată o altă mină importantă de aur din Munţii Apuseni dar şi alte firme active în extracţia petrolului şi gazelor naturale.

Vasile Frank Timiş a folosit firma Castle Europa Limited înfiinţată în Bahamas de avocaţii Mossack Fonseca în afacerile demarate în România în 1997.

În sediul firmei de avocatură au fost păstrate secretele celor care au căpuşat un alt combinat petrochimic din România. Documentele îi mai listează pe oamenii-cheie din privatizarea Alro, afacere anchetată de procurori pentru corupţie, şi arată cum s-au reprofilat apoi în alte afaceri cu minerale şi gaze naturale. Alţi afacerişti de top din România, pe care RISE Project îi va prezenta în zilele următoare, au fost clienţii casei de avocatură din Panama.

Lumea fotbalului, zguduită

Cel mai bun fotbalist din lume, Lionel Messi, apare în documentele panameze.

Acesta deţine o companie în Panama înregistrată de Mossak Fonseca în anul 2012, Mega Star Enterprises Inc. Afacerile lui Messi cu structuri offshore se află în prezent în atenţia Fiscului spaniol, care a constituit un caz de evaziune fiscală în acest sens.

Dar lumea fotbalului e mult mai mare. Astfel, în Anglia, au ieşit la iveală acuzaţii de dare de mită care au zguduit FIFA, federaţia internaţională care reglementeză regulamentul şi competiţiile de fotbal. Documentele din Panama indică faptul că firma de avocatură a lui Juan Pedro Damiani, membru în comisia de etică a FIFA, are relaţii de afaceri cu persoane implicate în scandalul FIFA – mai precis cu fostul vicepreşedinte Eugenio Figueredo, care ar fi primit mită pentru acordarea unor drepturi de televizare. Documentele arată că firma de avocatură a lui Damiani din Uruguay a reprezentat un offshore conectat la Hugo şi Mariano Jinkis, tată şi fiu, acuzaţi că ar fi dat mită pentru a câştiga drepturile de televizare ale evenimentelor fotbalistice din America Latină. Damiani mai reprezintă şapte companii care au legături cu Figueredo.

În acest timp, directorul companiei panameze de consultanță Mossack Fonseca, ce a ajutat timp de aproape patru decenii politicieni și celebrități din lumea întreagă să-și ascundă averile prin paradisurile fiscale cu ajutorul societăților offshore, consideră că această companie nu a comis nicio ilegalitate și că ea este victima unei ‘campanii internaționale împotriva vieții private, consemnează luni agenția Reuters, căreia acest director i-a acordat un interviu telefonic.

Ramon Fonseca, cel care este și co-fondator al companiei ce-i poartă numele, susține că ‘marea majoritate a celor peste 240.000 de societăți pe care aceasta le-a creat au fost folosite ‘în scop legal. Mai mult decât atât, el a apreciat că societatea sa nu este responsabilă pentru activitățile desfășurate de respectivele companii. ‘Noi realizăm structuri legale pe care le vindem unor intermediari cum ar fi bănci, avocați, contabili și trusturi, iar ei au proprii clienți pe care nu îi cunoaștem, explică Ramon Fonseca.

Citește și: 

 
 

Urmărește-ne pe Google News