Aceasta a afirmat că este vorba de o „problemă privată”, potrivit Reuters. Tatăl lui Cameron, Ian Cameron, se află printre sutele de mii de clienți numiți în peste 11,5 milioane de cazuri de scurgeri de informații din dosare ale unei firme de avocatură cu sediul în paradisul fiscal din Panama. În 2012, media britanice au semnalat că tatăl lui Cameron a condus o rețea de fonduri de investiții offshore în interes personal.
Întrebată dacă ar putea confirma că în acele fonduri nu au fost investit încă nici un ban al familiei premierului, purtătoarea de cuvânt a declarat: „Este o problemă privată, mă axez pe ceea ce face guvernul”, scrie Agerpres.
„Panama Papers”, o anchetă realizată de către circa o sută de publicații din întreaga lume în legătură cu 11,5 milioane de documente, a dus la dezvăluirea de conturi în paradisuri fiscale aparținând unor 140 de responsabili politici sau personalități.