”Oponenţii noştri sunt mai mult decât orice preocupaţi de unitatea şi consolidarea naţiunii ruse. Ei încearcă să ne zguduie din interior, să ne facă mai obedienţi. Aşa că au creat un produs informatic. Însă nu există niciun element de corupție aici”, a precizat Vladimir Putin.

Referitor la numele rușilor care apar în dosarul Panama Papers, liderul de la Kremlin a declarat că Rusia va fi mai prosperă „dacă ar avea mai mulţi oameni ca violoncelistul Serghei RolduginȚ. Numele acestuia apare în cercul de apropiaţi ai liderului de la Kremlin care au spălat miliarde de dolari prin companii offshore şi conturi fantomă. Potrivit documentelor, Sergei Roldugin, prieten din adolescenţă şi naşul fiicei lui Putin, a strâns milioane de dolari în profit din afaceri cel puţin suspecte.

Ancheta Panama Papers a scos la iveală că partenerii de afaceri ai preşedintelui rus Vladimir Putin au ascuns miliarde de dolari în bănci şi companii fantomă. Zeci de tranzacţii însumând cel puţin 2 miliarde dolari au fost descoperite în arhiva Mossack Fonseca. Tranzațiile implică persoane sau companii apropiate lui Putin.

În unele cazuri, plăţile suspecte efectuate de acoliţii lui Putin ar putea reprezenta mită pentru eventuale contracte sau ajutoare guvernamentale. Documente secrete sugerează că o mare parte din împrumuturi au venit iniţial de la o bancă din Cipru, care la momentul respectiv era deţinută în majoritate de VTB Bank, controlată de Kremlin şi supusă sancţiunilor internaţionale pentru ofensiva Rusiei în Ucraina.

Mai mult de atât, mariajul fiicei mai mici a președintelui rus ar fi putut să fie finanțat prin circuite offshore panameze datorită intervenției unui apropiat al acestuia.

Citește și: EXCLUSIV | Un expert dezvăluie de ce bogații lumii, lideri politici și vedete își fac offshore-uri: „Se pot depune bani din prostituție sau alte infracțiuni, fără să explici sursa averii”

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News