O navă comercială sub pavilion panamez a fost scufundată, iar alte două vase au fost avariate. Echipajele navelor sunt în siguranţă, au transmis reprezentanții Autorității Maritime din Panama.

„Ştim că trei ambarcaţiuni (sub pavilion panamez) au fost victime ale atacurilor cu rachete ruse. Una dintre aceste nave s-a scufundat, iar celelalte două plutesc, dar au suferit pagube materiale”, a transmis Noriel Arauz, administratorul Autorității Maritime din Panama.

Cele trei nave afectate sunt Namura Queen, Lord Nelson și Helt, iar autoritatea panameză nu a specificat data exactă când au fost lovite navele.

Cel puțin alte 10 nave sub pavilion din Panama sunt încă în Marea Neagră, a spus Arauz, adăugând că marina rusă restricționează accesul navelor în zonă.

Forţele navale ruse interzic unui număr de 200 până la 300 de nave comerciale ale diferitelor ţări să „iasă din Marea Neagră”, a denunţat şeful Autorităţii maritime panameze.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News