Grupul japonez Panasonic se aliază cu gigantul coreean Samsung și cu o companie controlată de către magnatul media Rupert Murdoch pentru a crea un nou standard de calitate video, numit HDR10+.
Compania în cauză este 20th Century Fox este unul dintre cele mai mari studiouri de filme de la Hollywod, producător al unora dintre cele mai celebre filme din lume, precum Avatar, Titanic sau unele pelicule din seria Star Wars.
Concret, cele trei companii vor înființa o firmă mixtă, iar aceasta va dezvolta standardele tehnice pentru noul format HDR10+. Mai departe, aceasta va licenția tehnologia către producătorii de televizoare, playere Blu-Ray, decodoare media, dar și studiourilor interesate să realizeze filme în noul format. De asemenea, tehnologia va fi furnizată și producătorilor de cipuri care vor fi prezente în electronicele compatibile cu noul standard.
HDR10+ este o tehnologie de vârf care va oferi cea mai bună experiență de vizualizare utilizatorilor. Aceasta va oferi o calitate fără precedent a imaginilor, iar luminozitatea, culorile și contrastul vor fi optimizate automat pentru fiecare scenă.
Noi detalii despre tehnologia HDR10+ au fost prezentate la ediția din acest an a IFA, iar programul de licențiere va fi făcut public la CES 2018, care va avea loc în ianuarie 2018 în Las Vegas, SUA.
Samsung folosește tehnologia QLED pe televizoarele sale de top, în vreme ce Panasonic utilizează ecrane OLED, produse de către LG Display.
Recomandări
Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare