ComenteazăRaportul se bazează pe datele furnizate de către organizațiile pentru drepturile omului din 14 state europene și arată, printre altele, că limitări privind accesul la informații publice și atacurile asupra presei au început să devină frecvente chiar și în statele cu „o puternică tradiție a democrației”, precum Franța, Germania, Spania și Italia.
Spre exemplu, în martie 2020, Spania a restricționat accesul presei la declarațiile susținute de oficialii guvernului, iar autoritățile din Slovenia și-au făcut un obicei din a amenința ziariștii critici la adresa puterii.
De asemenea, conform aceluiași document, activiștii polonezi și spanioli s-au trezit cu mult mai multe procese pe rol decât în alte perioade, existând o creștere semnificativă a numărului unor astfel de cazuri care, în limba engleză, poartă denumirea de SLAPP – Strategic Lawsuit Against Public Participation. Este vorba despre procese în care, deși reclamantul nu se așteaptă să câștige, scopul este să își reducă la tăcere oponentul, intimidându-l.
Uniunea pentru Libertățile Civile din Europa este o organizație nonguvernamentală fondată în 2017, cu sediul la Berlin, care promovează libertățile civile în Uniunea Europeană.
România, la răscruce
Raportul arată că, în multe state europene, au existat presiuni asupra instituțiilor judiciare și asupra presei, precum și limitări are dreptului la liberă asociere.
Raportul pentru România a fost elaborat de Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) una dintre cele mai vechi organizații non-guvernamentale din România.
„Cele mai grave schimbări s-au petrecut în țările în care existau probleme vechi, persistente legate de statul de drept și apărarea democrației, în state precum Bulgaria și România, dar și în cele în care guvernele au tendințe autoritariste, precum Ungaria, Slovenia și Polonia, făcând parte din paradigma luptei lor de a-și conserva puterea și de a limita criticile”, se arată în raport.
În acest context, România se numără printre țările care „merg prea departe” când vine vorba despre limitarea discursului care incită la ură și anihilarea dezinformării, întrucât eforturile țării noastre ar afecta și exprimările legitime.
Documentul arată, printre altele, că pandemia de coronavirus a extins durata procedurilor judiciare, în condițiile în care magistrații au refuzat, aproape în unanimitate, folosirea unor mijloace de comunicare la distanță.
De asemenea, durata scursă de la pronunțarea unei sentințe și până la apariția motivării este, de asemenea, o problemă importantă.
„O soluție ar fi creșterea numărului de judecători sau reducerea numărului de cazuri repartizate fiecărui judecător. Totuși, în practică, această soluție este greu de implementat. O soluție alternativă ar fi introducerea unor formulare-standard pentru motivări”, propun autorii documentului.
Cum a încălcat Guvernul voința cetățenilor, exprimată prin referendum
„În 2020, a existat o anumită nestatornicie a autorităților în ce privește unele principii referitoare la funcționarea statului de drept. De pildă, Guvernul a ales să încalce de două ori rezultatul referendumului din 2019, pe teme privind justiția, care fusese intens promovat în anul precedent. Referendumul stabilise că guvernul nu poate elabora nicio ordonanță de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și organizării judiciare.”, scrie APADOR-CH.
În ciuda rezultatelor referendumului, organizația relatează că, pe parcursul anului 2020, Guvernul României a intervenit de mai multe ori, prin ordonanțe de urgență, în aceste domenii: în martie 2020, prin ordonanță de urgență, s-au adăugat noi infracțiuni în Codul penal, legate direct de pandemia de coronavirus – omisiunea declarării unor informații legate de posibilul risc de infectare cu COVID-19, falsul în declarații cu privire la același risc, zădărnicirea combaterii bolilor;
în decembrie 2020, tot prin ordonanță de urgență, s-au reglementat o serie de măsuri privind stabilirea completurilor de judecată în faza apelului.
Raportul precizează că guvernul a avut argumente puternice pentru a implementa aceste măsuri prin ordonanțe de urgență, însă, chiar și în acest caz, autoritățile ar fi trebuit să se asigure că rezultatele referendumului sunt respectate „într-un stat de drept”.
O altă poveste controversată menționată în raport este cea a amenzilor declarate neconstituționale care trebuiau însă anulate în instanță. Din acest punct de vedere, autorii documentului consideră că a existat o inegalitate majoră între cei care aveau mijloacele de a contesta sancțiunile și cei care nu o puteau face. În plus, sistemul judiciar a fost supraîncărcat inutil cu peste 300.000 de astfel de spețe „al căror rezultat era previzibil”.
Lipsa de transparență din perioada stării de urgență
Cele 13 ordonanțe militare adoptate în perioada stării de urgență, din primăvara lui 2020, nu au fost supuse consultării publice, se mai arată în document, iar actele care le-au urmat, privind instituirea stării de alertă, au fost de asemenea exceptate de la regula consultării publice, se arată în document.
Neoficial, menționează raportul, mai mulți jurnaliști s-au plâns că autoritățile au folosit diverse mecanisme pentru a le restricționa dreptul la informații publice, dar documentul notează că nu a existat nicio plângere oficială.
Au existat însă diverse amenințări și hărțuiri. APADOR-CH menționează aici excluderea jurnaliștilor de la Ziarul de Vrancea de pe grupul de WhatsApp al Spitalului Județean Focșani, după ce ziarul a publicat materiale în care era criticată purtătoarea de cuvânt a unității sanitare care este, de asemenea, soția directorului instituției.
Raportul vorbește și despre amenințarea autorităților la adresa Libertatea cu o anchetă penală, după publicarea de către ziar a draftului referitor la limitarea deplasărilor din perioada stării de urgență.
E vorba despre acest document, publicat de ziar, recunoscut ca autentic de către autorități, dar care a atras amenințări din partea instituțiilor statului, care au sesizat DIICOT. Până la urmă, nicio anchetă nu a fost derulată.
Accesul la informații de interes public a fost o altă problemă, în contextul în care comunicarea a fost centralizată la nivelul Grupului de Comunicare Strategică a cărui componență a rămas pentru multă vreme un mister, se mai arată în raport.