Călătorii aflați în metrou au suportat cu greu fumul gros, mulți dintre ei înecându-se și panicându-se, neînțelegând ce se întâmplă.

Ulterior, mecanicul metroului aflat în mișcare a precizat că nu este nimic în neregulă, defecțiunea s-a remediat, iar fumul gros va fi eliminat în timp.

În urmă cu două zile, circulaţia pe magistrala 2, Berceni-Pipera a fost întreruptă din cauza unor defecţiuni tehnice. Situația iscată luni dimineață vine după ce duminică, reprezentanţii Metrorex au anunţat că mai multe staţii urmează să se închidă pentru modernizare.

Staţiile vizate de această măsură sunt cele care nu au decât o singură ieşire precum Tineretului, Apărătorii Patriei, Constantin Brâncoveanu sau Pantelimon.

Renovarea staţiilor de metrou vine ca urmare a controlului făcut anul trecut de ISU, în toate cele 54 de staţii din reţeaua metroului. Din cauza neregulilor descoperite de inspectori, Metrorex a primit o amenda de peste 13.000 de lei.

Urmărește-ne pe Google News