În acele momente, haosul a cuprins stația de metrou, în îmbulzeala care s-a produs fiind rănite 16 persoane, dar viețile acestora nu sunt puse în pericol.
Surse din serviciile de securitate au declarat pentru NBC News că poliția transporturilor a folosit o armă cu electroșocuri (taser) pentru a calma și a aresta o persoană cu probleme mintale la Penn Station din New York.
Sunetul făcut de pistol i-a făcut pe oameni s-o ia la fugă prin stația de metrou, abandonându-și bagajele și hainele, unii pierzându-și chiar și pantofii din picioare, a relatat ABC, care a adăugat că poliția transporturilor a reținut două persoane pentru nerespectarea ordinelor.
Zvonurile privind existența unui individ înarmat în acțiune au ajuns până la un magazin din apropierea stației de metrou.
Potrivit unor înregistrări video postate pe rețelele sociale, și aici oamenii au intrat în panică și au început să fugă îngroziți în toate direcțiile.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!