Unul dintre educatori a reperat obiectul şi a contactat poliţia. La faţa locului, autorităţile şi-au dat seama că este vorba despre o grenadă „periculoasă”.

Copilul descoperise grenada în această vară, pe un teren de tir militar din Rinkaby, la circa 10 kilometri de unde se afla grădinița, potrivit Agerpres.

„Nu ştim care ar fi fost amploarea daunelor dacă grenada ar fi explodat”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei, fără a specifica natura exactă a grenadei ce a fost dezamorsată de genişti.

 
 

Urmărește-ne pe Google News