La rândul său, Alexadru Teodoriu, tot din Cernăuți a spus că s-a alăturat protestatarilor în primele zile ale mișcărilor de stradă și este alături de ei. „Am doar 19 ani și mulți ne dorim o schimbare. A fost destul de greu în zilele în care am fost alături de mii de cetățeni să ne exprimăm nemulțmirile, dar am rezistat. Cu siguranță se va reuși până la urmă însă a fost multă vărsare de sânge”, ne-a mărturisit Alexandru.

Victor Cocea din Voloca, Ucraina, susține că nu s-ar fi ajuns aici dacă la Summit-ul Nato care a avut la București, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și președintele Franței de atunci, Nicolas Sarkozy, nu s-ar fi opus intrării Ucrainei în Uniunea Europeană. „Atunci s-a greșit, iar situația în Ucraina s-a agravat de la o zi la alta. De ce oameni importanți a două țări din Uniunea Europeană s-au opus ca Ucraina să intre în UE? Acum cei care se află la conducere nu doresc să fim o țară membră a Uniunii Europene ceea ce este un dezavantaj pentru noi. Și nu o ducem bine și asta o știu mulți, de aceea lumea s-a revoltat și dorește schimbarea”, s-a plâns Victor Cocea.
Şi persoanele nevoie să tranziteze ţara zguduită de violenţe încercă sentimente de teamă. Ciortan Andrei lucrează pentru o firmă din Suceava. Este șofer de TIR și s-a văzut nevoit să stea o noapte la Kiev din cauza drumurilor blocate. „Noaptea trecută am fost nevoit să stau la Kiev pentru că drumurile erau închise. Nu s-a dat drumul circulației din cauza revoluției din capitala Ucrainei. Vin dinspre Rusia și am reușit să ajung cu bine în țară”, ne-a spus Andrei Ciortan.

Un alt șofer de TIR, Hunter Bichir, din Turcia, ne-a spus că are maşina încărcată cu marfă pentru Rusia, dar nu știe care este situația la Kiev mai mult decât a văzut la televizor. „Am urmărit stirile și am văzut că nu e bine, dar trebuie să ajung cu marfa în Moscova. Este un risc să trec prin Kiev și prin toată Ucraina, dar sper să ajung cu bine”, ne-a spus conducătorul auto.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

 
 

Urmărește-ne pe Google News