Unitatea a fost închisă pentru o zi

La Şcoala 150 din Capitală a fost invazie de păduchi. “Nu e prima dată când copiii au astfel de probleme. Anul trecut, câţiva elevi au venit cu păduchi din Bulgaria, dintr-un hotel. Acum nu ştiu de unde au mai luat”, ne-a spus Delia Agica, directorul şcolii, care a decis să închidă unitatea o zi, pentru dezinsecţie.

Scapă de păduchi cu şampoane antiparazitare

Infestarea cu păduchi (pediculoza) poate apărea în cazul în care nu se face o igienă corespunzătoare a părului, dar se poate lua şi prin contact fizic, prin piepteni, pălării, căciuli, la grădiniţă, la şcoală sau chiar la coafor. “Mâncărimea este cel mai frecvent simptom al pediculozei şi e cauzată de o reacţie alergică. Insectele înţeapă pielea pentru a se hrăni cu sânge. Pentru a scăpa de aceşti paraziţi, se recomandă o igienă personală corectă: spălatul zilnic pe cap, folosirea cremelor şi a şampoanelor speciale antiparazitare care se găsesc în farmacii şi costă între 12 lei şi 55,53 de lei. În cazul în care apar complicaţii, pot fi prescrise şi medicamente pentru alergii”, ne-a spus dr. Laurenţiu Luca.

Scarlatina cere izolare

“În ultimele luni au apărut mai multe cazuri de scarlatină, o boală infecto-contagioasă specifică copilăriei ”, ne-a spus dr. Doina Mihăilă, preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie. Boala debutează brusc cu febră şi cu pete mici şi roşii. Transmiterea se face pe cale respiratorie. Bolnavul trebuie internat şi izolat 7 zile. Se recomandă şi repaus la pat şi un regim lacto-hidro-zaharat.

7.000 de cazuri de rubeolă

Peste 7.000 de cazuri de rubeolă au fost înregistrate din august 2011 până la sfârşitul lunii trecute, potrivit Ministerului Sănătăţii. Această boală este contagioasă. Virusul rubeolei pătrunde în organism pe căile respiratorii şi se manifestă printr-o erupţie cutanată pe întregul corp. La adulţi, rubeola poate antrena dureri de cap, febră şi poliartrită. Pacientul trebuie să stea în casă circa 7 zile după apariţia bubiţelor”, ne-a spus dr. Laurenţiu Luca.

Scandal penal la Colegiul Goethe

Mai mulţi părinţi au depus plângeri la Poliţie, pe motiv că micuţii lor nu au fost admişi pentru înscriere la Colegiul German Goethe din Bucureşti. Familiile copiilor susţin că locurile în unitatea de învăţământ au fost ocupate de elevii ai căror părinţi au susţinut că sunt de etnie germană, deşi nu ar fi adevărat. Actorul Mihai Călin este tatăl unui copil ce a urmat cursurile unei grădiniţe în limba germană şi intenţiona să-l înscrie la Colegiul Goethe, însă nu a reuşit şi a depus astfel plângere penală împotriva conducerii şcolii. Poliţia a demarat o anchetă la colegiu.

Urmărește-ne pe Google News