Mii de copii, părinţi, educatori şi voluntari au venit, joi, pe Faleza Dunării din municipiul Galaţi, pentru a fi prezenţi la evenimentului intitulat „Copiii colorează Unirea”, în cadrul căruia cei mici pictează o pânză de un kilometru lungime care va conţine simboluri dedicate Centenarului Marii Uniri, cum ar fi tricolorul, diferite motive tradiţionale, flori sau alte reprezentări grafice.

Pânză de Cartea Recordurilor, dedicată Centenarului, pictată de copii din Galaţi

Organizatorii îşi doresc ca în final pânza picată de copii să ajungă în Cartea Recordurilor.

Pânză de Cartea Recordurilor, dedicată Centenarului, pictată de copii din Galaţi

„Ambiţia noastră este de a intra în Cartea Recordurilor cu cea mai lungă pânză desenată de copii. Anul trecut, am avut o încercare, am desenat, împreună cu copiii o pânză de 500 de metri, iar acţiunea s-a numit „Copiii colorează viaţa”,  iar anul acesta avem o pânză de 1.000 de metri şi pentru că este anul Centenar, acţiunea se numeşte Copiii Colorează Unirea, iar pânza conţine desene şi simboluri legate de acest moment istoric. Reprezentanţii de la Cartea Recordurilor ne-au spus că suntem primii care s-au gândit la acest lucru şi aşteptăm ca săptămâna viitoare să ne trimită certificatul prin care să ne confirme recordul nostru”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, Oana Enache. 

Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Galați în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Galați, Fundația Caricaturii Românești și Universale, Asociația Ghidelor și Ghizilor din România şi Grădinița cu program prelungit nr. 30 Galați.

Tot joi, aproximativ 300 de copii din Galaţi au participat, în Grădina Publică din municipiu, la un flashmob de dans în cadrul căruia micii dansatori au reprezentat, cu ocazia Centenarului, şi numărul „100”.

Pânză de Cartea Recordurilor, dedicată Centenarului, pictată de copii din Galaţi

Copiii cu vârste cuprinse între trei şi șase ani, însoţiţi de părinţi şi educatori, au participat, joi, în Grădina Publică din Galaţi, la un flashmob de dans dedicat Zilei Internaţionale a Copilului, intitulat „100 iunie…noi suntem viitorul!”.

Rapoarte CIA despre falimentul economiei românești, desecretizate. Cum vedeau americanii criza datoriilor din România, din anii 80
Recomandări
Rapoarte CIA despre falimentul economiei românești, desecretizate. Cum vedeau americanii criza datoriilor din România, din anii 80

Pânză de Cartea Recordurilor, dedicată Centenarului, pictată de copii din Galaţi

După ce au dansat, copiii au format numărul „100” pentru a marca astfel, cu acest prilej, şi anul Centenarului.

„Pentru că anul acesta sărbătorim şi Centenarul Marii uniri, am improvizat şi numarul „100” din micuții dansatori! Chiar dacă a fost foarte cald, copiii s-au distrat şi noi pe lânga ei! Ne dorim cât mai multe inițiative de acest gen, în care să implicăm cât mai mulţi copii, indiferent de vârsta lor”, a afirmat inițiatorul evenimentului, George Dinu, preşedintele Clubului de dans sportiv Phoenix Galaţi. 

Evenimentul a fost organizat de Clubul de dans sportiv Phoenix Galaţi alături de mai multe grădiniţe din Galaţi.

Citește și: REPORTAJ/ Cartoful timpuriu din Călărași de Dolj a ajuns deja pe mesele europenilor. ”Producția noastră e mai mult decât bio, că băgăm bălegar”


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.