Arhiepiscopia Münchenului a emis recent un comunicat de presă în care a admis că actualul Papă, Benedict al XVI-lea, “l-a adăpostit în jurisdicţia sa, în 1980, când era arhiepiscop de München, pe un presupus preot pedofil, Abatele H., pentru ca acesta să urmeze aici o terapie”. În ciuda acestei recomandări de a urma o terapie şi a suspiciunilor de abuzuri sexuale care planau asupra lui, abatele a fost numit pe o durată nedeterminată ca asistent al parohului într-o biserică din cadrul jurisdicţiei München.

Abatele H. a fost judecat şi condamnat

În iunie 1986, Abatele H. a fost condamnat la 18 luni închisoare cu suspendare şi la plata unei amenzi de 4.000 de mărci germane pentru abuzuri sexuale comise asupra minorilor. Tribunalul i-a ordonat, de asemenea, să facă psihoterapie. De atunci, el e încă în activitate în Bavaria, dar autorităţile episcopale nu au cunoştinţă de nici un alt incident.

 
 

Urmărește-ne pe Google News