„Am creat o situaţie de urgenţă climatică, iar ea ameninţă grav natura şi viaţa, inclusiv viaţa noastră”, a declarat Suveranul Pontif într-un mesaj rostit cu ocazia Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Protejarea Creaţiei.

„A venit momentul să privim felul în care modurile noastre de viaţă şi alegerile noastre zilnice în ceea ce priveşte alimentaţia, consumul, călătoriile, folosirea apei, a energiei şi a altor bunuri materiale sunt adeseori vătămătoare şi nerezonabile”, a adăugat Papa Francisc, potrivit Agerpres.

Suveranul pontif, în vârstă de 82 de ani, i-a salutat pe tinerii activişti ai cauzei climatice, afirmând că ei merită să obţină acţiuni concrete din partea liderilor politici în locul „unor angajamente neglijate din cauza unor interese partizane şi din comoditate”.

„Fie ca Dumnezeu să ne dea curajul de a face acest bine fără a mai aştepta ca alţii să înceapă să îl facă, fără a aştepta înainte de a fi prea târziu”, a adăugat Suveranul Pontif.

 
 

Urmărește-ne pe Google News