Cei 13 cardinali provin din Europa, Americi, Asia şi Africa, informează dpa și Agerpres.
Noii cardinali sunt
din Spania, Portugalia, Indonezia, Cuba, Congo, Luxemburg, Guatemala,
Italia, Maroc, Canada, Marea Britanie, Lituania şi Angola.
Zece dintre noii
cardinali au vârsta sub 80 de ani și, prin urmare, pot vota într-un
conclav care va fi constituit după decesul Papei Francisc. Acesta
este secret, iar în urma dezbaterilor, noul papă este anunțat
printr-o coloană de fum alb. Dacă fumul este negru înseamnă că
negocierile și votul nu au ajuns la nici un rezultat.
După consistoriul
de sâmbătă, Colegiul Cardinalilor va fi alcătuit din 225 de
cardinali, din care 128 sunt electori şi 97 non electori- nu pot
intra în conclavul de alegere al Papei.