Cuprins:
Cine a fost Pius al IX-lea
Născut la Senigallia, Italia, pe 13 mai 1792, sub numele de Giovanni Maria, Pius al IX-lea a fost fiul contelui Mastai Ferretti și al contesei Caterina Solazzi. Încă de la o vârstă fragedă, Giovanni a manifestat o înclinație spre viața religioasă, iar, deși a suferit de mai multe probleme de sănătate, a fost un tânăr inteligent care și-a urmat pasiunile în ciuda acestor dificultăți.
La vârsta de 17 ani, a plecat la Roma pentru a-și continua studiile, însă a fost nevoit să le întrerupă trei ani mai târziu din cauza apariției unei boli grave, despre care istoricii cred că ar fi fost epilepsia. Ulterior, a fost admis în Garda Pontificală, dar, din nou, complicațiile cauzate de boală au dus la externarea sa.
Nedescurajat de la dorința sa de a se dedica slujirii religioase, Giovanni a reluat studiile de teologie, de această dată la Seminarul Roman. În anul 1819, a fost hirotonit preot, iar prima sa Liturghie a fost oficiată în Biserica Sfânta Ana a Tâmplarilor, unde a slujit ca rector până în 1823. În următorii doi ani, a activat alături de Nunțiul Apostolic în Chile, iar apoi a fost ales președinte al azilului Sfântul Mihail.
În 1827, Giovanni a devenit arhiepiscop de Spoleto, unde a fost nevoit să gestioneze revoluția din acea regiune. A făcut tot ce i-a stat în putere pentru a reduce efectele devastatoare ale violențelor și a obținut numeroase grațieri pentru participanții la revoltă. Cinci ani mai târziu, a fost transferat la Imola, iar în 1840 a fost numit cardinal.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_cce4824e63fae38e49e41436a1d91591.jpg)
Când a fost ales ca Papă
După ce a slujit cu credință în diverse funcții ecleziastice, Giovanni a fost ales papă pe 16 iunie 1846, luând numele de Pius al IX-lea. Una dintre primele sale acțiuni ca papă a fost acordarea unei amnistii dușmanilor politici. În prima sa enciclică, a condamnat comunismul, societățile secrete și masoneria De asemenea, a format un consiliu consultativ alcătuit din laici și a înființat o gardă civică, încercând să găsească un echilibru între tradiție și reformă.
Deși simpatiza cauza independenței Italiei, radicalii au instigat la violență și au cerut un guvern constituțional, război împotriva Austriei și laicizarea funcțiilor bisericești. Pius al IX-lea a cedat în fața a două dintre aceste cereri, promițând un minister laic și elaborând o constituție. Totuși, a insistat asupra menținerii relațiilor pașnice cu Austria.
Din păcate, ostilitățile au escaladat. Prim-ministrul Italiei, Pellegrino Rossi, a fost înjunghiat mortal pe treptele Cancelariei, iar prelatul papal Palma a fost împușcat. Temându-se pentru viața sa, Papa Pius al IX-lea a fugit deghizat, refugindu-se la Gaëta în noiembrie 1848. Când s-a întors în Roma, peste un an mai târziu, domnia sa a continuat să fie marcată de lupte politice.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_76ef722449967aa24b0140f7882e3113.jpg)
Pontificatul Papei Pius al IX-lea a fost cel mai lung din istorie
Pontificatul Papei Pius al IX-lea a fost cel mai lung din istorie, desfășurându-se pe parcursul a 32 de ani, și a marcat începutul tranziției papalității de la o funcție atât politică, cât și spirituală, către una axată mai ales pe aspectele spirituale. A murit la 7 februarie 1878.
7 Papi cu un pontificat lung
Sfântul Petru (30 – 67 d.Hr.) este considerat primul Papă, cu un pontificat de 37 de ani, conform Tempo. co English.
Adrian I (772-795)- Pontificatul a fost de 23 de ani. El este renumit pentru apărarea independenței papale și relația strânsă cu Carol cel Mare.
Alexandru al III-lea (1159-1181)– Timp de 22 de ani, Alexandru al III-lea a jucat un rol cheie în apărarea papalității împotriva forțelor seculare, în special în timpul luptelor cu Sfântul Imperiu Roman.
Leon al XIII-lea (1878-1903)– Cu un pontificat de 25 de ani, Leon al XIII-lea este cunoscut pentru influența sa intelectuală și socială.
Pius al VII-lea (1800-1823)– Pontificatul lui Pius al VII-lea a fost marcat de provocări politice semnificative, în special în era napoleoniană.
Pius al XI-lea (1922-1939)– Papa Pius al XI-lea a fost papă timp de 17 ani, din 1922 până la moartea sa în 1939.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_1214e0d1ce6fb6e6e76a5ffa823af2a9.jpg)
Ioan Paul al II-lea (1978-2005)– Papa Ioan Paul al II-lea a condus Biserica timp de 27 de ani. Pontificatul său a fost definit de diplomație și implicare globală.
Papa Francisc a murit azi, 21 aprilie 2025, în a doua zi de Paște. Liderul Bisericii Catolice a încetat din viață la 88 de ani.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f68f39665f15f2414ec0695ac93ccfd7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f680bfe4850c0845c6eabae2d80612cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_75ce731d3d24cf51a89bb679fc7b729d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_52b8efaeb453aa05d10a4d0eb8d081de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_5eeb01d9ba3d5ca35c061a5390046e27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_35ed2518aa5ce6ef5a2044f891cdde10.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_69555a68022e25cc8489713e1838ba4b.jpg)