‘Papa a dormit foarte bine, a oficiat mesa şi apoi a servit micul dejun. Se simte bine şi începe să se obişnuiască să aibă mâna în ghips. Viaţa Papei se desfăşoară absolut normal, a declarat purtătorul de cuvânt, părintele Federico Lombardi. ‘Partea cea mai grea a convalescenţei Papei este că a fost nevoit să renunţe să mai scrie, a mai adăugat oficialul de la Vatican.

Papa în vârstă de 82 de ani a suferit o fractură a încheieturii de la mâna dreaptă în noaptea de joi spre vineri, după ce a căzut în camera sa. El a fost supus unei operaţii la spitalul din Aoste, intervenţia chirurgicală fiind aleasă pentru a se grăbi vindecarea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News