”Întâlnirea mea de astăzi cu papa a durat mai mult de două ore şi jumătate. Sunt emoţionat. M-a ascultat cu mare respect, cu afecţiune şi apropiere, asemenea unui tată. Am aprofundat numeroase subiecte. Astăzi, am mai multă speranţă pentru Biserica noastră, chiar dacă dezonoarea este enormă”, a scris pe Twitter Juan Carlos Cruz, care s-a întâlnit cu suveranul pontif duminică.

O altă victimă, Jose Andres Murillo, a discutat, de asemenea, că a stat de vorbă timp de două ore cu papa, vineri seară.

”I-am explicat într-o manieră respectuoasă şi sinceră importanţa înţelegerii abuzului (sexual, n.red.) ca abuz de putere”, a scris acesta pe contul său de Twitter, precizând că a abordat și ”nevoia de a-și asuma responsabilitățile, nu doar iertarea”.

James Hamilton, cea de-a treia victimă, primit sâmbătă de suveranul pontif, a evocat pe Twitter ”o întâlnire de mai bine de două ore cu Sfântul Părinte, sinceră, călduroasă şi foarte constructivă”.

Greg Burke, purtător de cuvânt al Vaticanului, a precizat încă de vineri seara că suberanul pontif nu preconizează nicio declarație oficială, prioritatea lui fiind ”de asculta victimele, de a le cere iertare şi de a respecta confidenţialitatea acestor conversaţii”, a spus purtătorul de cuvânt într-un comunicat, potrivit agenției de știri a Vaticanului, CNA.

Reprezentanții victimelor speră să contribuie la limitarea ”unei culturi a abuzurilor şi a tăinuirii în rândul episcopilor Bisericii”, a comentat Cruz, care în prezent locuiește în SUA.

Călătoria Papei în Chile, în perioada 15-18 ianuarie a fost umbrită de scandalul de pedofilie în rândul clerului chilian. Suveranul pontif a fost criticat pentru că l-a susținut puternic pe episcopul Juan Barros, bănuit că ar fi ținut sub tăcere infracțiunile de pedofilie ale preotului Fernando Kardima, în anii 1980-1990, condamnat de justția de la Vatican în 2011. Preotul a fost obligat să se retragă la o viață penitență.

La începutul lunii aprilie, Papa Francisc, care a oferit 3000 de înghețate cadou de ziua sa onomastică, a recunoscut că a săvârșit ”grave erori” în evaluarea situației din Chile, după ce a citit concluziile unei anchete care a viztat abuzurile sexuale comise de cler.


VIDEO / Urmăriți „Uranissima”, emisiunea prezentată de Urania. Previziuni pentru săptămâna 30 aprilie- 6 mai 2018

FOTO: EPA

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News