Directoarea centrului de detenţie pentru minori de la Casal Del Marmo a povestit, ieri, ce bucurie imensă i-a cuprins pe cele câteva sute de băieţi şi fete, toţi cu vârste până în 18 ani, care se află închişi pentru diverse infracţiuni, de la furturi de mâncare sau portofele, până la crimă, când au aflat că Papa Francisc vine să-i viziteze. “Au venit pe rând la mine, să mă roage să-i aleg pentru a le fi spălate picioarele, conform ritualului franciscan. Au promis că vor fi cuminţi, că-şi vor pune cele mai bune haine”, a declarat ieri, preotul capelan al stabilimentului, părintele Greco. Printre cei norocoşi s-a numărat şi românul Chiril (nume fictiv dat de jurnaliştii italieni, la cererea acestuia): “Mama a murit, pe tata nu l-am mai văzut de mult. Eu sunt închis pentru furt şi tâlhărie. Îl aştept pe Papa ca şi cum mi-aş aştepta familia”, i-a declarat Chiril unui jurnalist italian, care a remarcat pe gâtul românului tatuajul cu câteva stele, despre care acesta a spus că îi aduce noroc.

Monseniorul Vladimir Ghika, declarat martir al Bisericii

Papa Francisc a semnat ieri decretul prin care preotul român de confesiune catolică Vladimir Ghika (foto) – 1873-1954 – e declarat martir pentru credinţă. El va fi ridicat la cinstea altarelor şi va fi înscris în rândul fericiţilor şi sfinţilor Bisericii Catolice. Monseniorul Vladimir Ghika şi-a dat viaţa ca martir pentru credinţă în închisorile comuniste.

 
 

Urmărește-ne pe Google News