Suveranul Pontif a ajuns vineri la București și a fost primit, la Aeroportul Otopeni de președintele Klaus Iohannis și de alți oficiali, precum și de reprezentanți ai bisericii catolice.

De la aeroport, Papa Francisc a fost primit la Palatul Cotroceni  de președintele Iohannis, cu care apoi a avut o scurtă întâlnire, urmată de întâlniri cu premierul Viorica Dăncilă, cu autorităţile române, cu reprezentanți ai societății civile şi cu cei ai corpului diplomatic.

La Palatul Cotroceni, Suveranul Pontif a fost așteptat de enoriașii săi preferați, copiii.

În public, în curtea Palatului Cotroceni, au fost copii și tineri de la Consiliul Național al Elevilor, Alianța Națională a Studenților din România, Consiliul Tineretului din România, Școala Concordia, copiii de la corurile Campus Mundi, Madrigal, Cercetași și de la Asociația Națională a Surzilor din Romania.

Vizitele papei sunt considerate momente istorice. Suveranul Pontif este tratat cu același nivel de securitate și de importanță ca președintele SUA.

Papa Francisc și-a început vizita apostolică, de trei zile, în țara cunoscută pentru credincioși drept Grădina Maicii Domnului.

Vineri după-amiază, Papa va spune rugpciunea „Tatăl nostru” la Catedrala Mântuirii Neamului, la ora 17.00, iar de la ora 18.10 va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala Sfântul Iosif din București.

Papa își va încheia ziua cu o plimbare prin mulțimile de enoriași din zona Catedrala Sfântul Iosif, Calea Victoriei, Piața Eroii Revoluției.

În a doua zi, Sanctitatea Sa merge la Șumuleu-Ciuc și la Iași, iar duminică, pe 2 mai, Papa va fi la Blaj și la Sibiu.

Citește și: Papa Francisc, la Iași. O familie cu 28 de membri îi va vorbi Suveranului Pontif despre greutățile și bucuriile din viața lor

 
 

Urmărește-ne pe Google News