„Îi încredinţăm Sfântului Iosif popoarele din Ucraina şi din Ţara Sfântă, Palestina, Israel, care suferă atât de mult din cauza ororii războiului”, a spus Suveranul Pontif, la sfârşitul audienţei sale săptămânale de la Vatican.
Adresându-se miilor de credincioși adunați în Piața Sfântul Petru, Papa Francisc a adăugat: „Nu putem continua războiul. Trebuie să facem tot ce putem pentru a discuta, pentru a negocia, pentru a pune capăt războiului”.
Declarația care a surprins lumea
Într-un interviu publicat la 9 martie, şeful Bisericii Catolice a cerut Ucrainei „să ridice un steag alb şi să negocieze” pentru a pune capăt războiului „înainte ca lucrurile să se înrăutăţească”, provocând tensiuni diplomatice puternice cu Kievul.
Aceste declaraţii „nefericite au şocat” şi „au pătat credibilitatea Papei în problema ucraineană”, au declarat surse diplomatice pentru AFP.
Moscova l-a lăudat
Câteva zile mai târziu, Moscova l-a salutat ca pe un „adevărat şi sincer apărător al umanismului, păcii şi valorilor tradiţionale”, cu ocazia celei de-a 11-a aniversări a pontificatului său.
În fiecare săptămână, Papa îşi înmulţeşte apelurile la pace, care până acum au rămas neluate în seamă.
Realist2023 • 21.03.2024, 12:05
Francisc, pai de nu mergi tu la Moskva sa-i ceri dictatorului sa opreasca razboiul ??
K476 • 20.03.2024, 19:38
Primul pas sa il faca Papa. Sa fie iar Primus inter pares. Pt cine nu stie, asta inseamna ca este egal cu ceilalti episcopi, dar este socotit ca fiind cel mai vrednic dintre ei. La Vatican Papa a ajuns un atotputernic, peste ceilalti episcopi, ca orice lider peste o organizatie. Iar de cativa ani a renuntat si la formula Primus inter pares, care ramasese ca simbol de umilinta. In bisericile ortodoxe, Consiliul Episcopal ia deciziile, iar Patriarhul este, Primus inter pares, cel mai vrednic dintre ei. Toti episcopii fiind in slujba lui directa a lui Christos.