Conform calendarului anunțat pentru acest sfârși de an, Papa Francisc va oficia slujba din noaptea de Crăciun în Bazilica Sfântul Petru, începând de la ora locală 19.30 (20.30, ora României) şi nu de la ora locală 21.30 (22.30, ora României), ca de obicei.
Asta pentru ca participanții la slujba de Crăciun să poată ajunge acasă înaintea intrării în vigoare a interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii din Italia – la ora locală 22.00 (23.00, ora României).
Sfântul Scaun precizează că participarea fizică la slujbele oficiate de Papă în decembrie şi la începutul lui ianuarie va fi „foarte limitată” şi că se va desfăşura „cu respectarea măsurilor de protecţie prevăzute”.
Italia este a patra cea mai afectată țară din Europa de coronavirus, după Rusia, Marea Britanie și Franța, până vineri, raportând 1.787.147 de cazuri și 62.626 de decese asociate COVID-19, conform worldometers.info.
Începând cu 2 noiembrie, Italia a introdus măsura carantinei pe timp de noapte, în încercarea de limitare a răspândirii noului coronavirus.
FOTO: EPA