„Îmi exprim solidaritatea cu populaţiile Germaniei, Belgiei şi Olandei, lovite de dezastre şi inundaţii”, a declarat papa Francisc în faţa credincioşilor, pelerinilor şi a turiştilor adunaţi, ca de obicei, în Piaţa Sfântul Petru pentru a-l vedea pe Suveranul Pontif.
De asemenea, Papa Francisc le-a recomandat credincioşilor să ia o pauză şi să se deconecteze de la stresul vieţii.
„Să ne oprim din alergătura frenetică dictată de agendele noastre. Să învăţăm cum să luăm o pauză, să oprim telefonul mobil”, a mai spus Suveranul Pontif.
Echipajele din vestul Germaniei lucrează fără oprire, după ce mai multe regiuni au fost devastate de inundații catastrofale.
Sute de oameni sunt în continuare dispăruți, în timp ce bilanțul morților a crescut la 180. Sunt victime și în Belgia, iar afectate de inundații sunt și zone din Elveția, Luxemburg și Olanda, unde premierul Mark Rutte a declarat dezastru național într-o provincie din sud.
Papa Francisc, 84 de ani, a fost internat pe 4 iulie la Spitalul Gemelli din Roma, unde a suferit o operație la colon.
Suveranul Pontif s-a întors miercuri la apartamentul său din Santa Marta de la Vatican unde locuieşte, pentru a se odihni și recupera medical.