Cuprins:
Papa Francisc, externat din spital
Șeful echipei medicale, Sergio Alfieri, a declarat că Papa a trecut prin patru crize respiratorii acute în timpul spitalizării, două dintre ele fiind critice, punându-i viața în pericol. Deși a fost nevoie de ventilație non-invazivă pentru a-l ajuta să respire, medicii spun că nu a fost niciodată intubat.
„Va fi nevoie de mult timp pentru ca organismul său îmbătrânit să se refacă complet. perioada de convalescență de cel puțin două luni este foarte importantă”, a spus Alfieri.
Deși starea sa s-a îmbunătățit, Suveranul Pontif încă se luptă cu o infecție complexă, care implică mai multe microorganisme. În plus, după săptămânile petrecute în spital, Papa ar fi slăbit vizibil.
„Nu l-am cântărit, dar a pierdut în greutate. Din fericire, avea ceva «rezerve», deci nu ne îngrijorează”, a mai spus medicul.
Papa va trebui să învețe din nou să vorbească
Un cardinal de rang înalt a declarat că Papa Francisc va avea nevoie de timp pentru a-și recăpăta vocea, după ce infecția i-a afectat grav respirația.
„Va trebui să învețe din nou să vorbească. Va fi nevoie de timp până când vocea sa va redeveni ceea ce a fost înainte”, a explicat Alfieri.
Papa, în vârstă de 88 de ani, este internat de cinci săptămâni din cauza unei pneumonii bilaterale. În această perioadă, Vaticanul a publicat un singur mesaj audio cu Papa Francisc, pe 6 martie, în care vocea sa era fragilă, gâfâită și greu de înțeles.
Papa Francisc va ieși duminică la fereastră
Chiar dacă medicii i-au recomandat să evite întâlnirile care necesită un efort mare, Francisc vrea să facă tot astăzi, duminică, 23 martie, o scurtă apariție publică. Vaticanul a anunțat că Suveranul Pontif va ieși la fereastra camerei sale de spital pentru a oferi o binecuvântare credincioșilor. Este prima sa apariție publică din ultimele cinci săptămâni.
Odată întors la Vatican, el va fi supravegheat îndeaproape de o asistentă personală. Perioada de recuperare ar putea afecta calendarul oficial al Vaticanului, inclusiv întâlnirea programată pe 8 aprilie cu Regele Charles al Marii Britanii și ceremoniile de Paște din 20 aprilie. Oficialii Vaticanului spun că o decizie finală asupra acestor evenimente va fi luată în perioada următoare.