”Pactul global pentru o migraţie sigură, ordonată şi reglementată, al cărui obiectiv este de a avea un cadru de referinţă pentru comunitatea internaţională, a fost adoptat recent la Marrakech, în Maroc. Doresc ca întreaga comunitate internaţională să poată acţiona, graţie acestui pact mondial, cu responsabilitate, solidaritate şi compasiune faţă de cei care, din diverse motive, şi-au părăsit ţările”, a declarat papa în faţa miilor de credincioşi reuniţi în piaţa San Pietro de la Vatican, potrivit Agerpres.

Peste 150 de ţări au adoptat luni, la Marrakech, Pactul global cu privire la migraţii.

În luna iulie, toate cele 193 de ţări membre ale ONU au finalizat textul pactului, care nu are un caracter obligatoriu. Pactul a devenit ţinta criticilor politicienilor europeni de extremă dreapta care susţin că el poate duce la noi valuri masive de migranţi către Europa. SUA nu au semnat documentul.

Pactul consemnează atât principii – apărarea drepturilor omului, ale copiilor sau recunoaşterea suveranităţii naţionale – cât şi propuneri pentru ajutarea ţărilor să facă faţă migraţiei, cum ar fi schimbul de informaţii şi expertiză, integrarea migranţilor etc. El interzice totodată detenţiile arbitrare şi nu autorizează arestările decât ca ultimă soluţie.

Pactul detaliază 23 de obiective, printre care ”lupta împotriva factorilor negativi şi a problemelor structurale care împing persoane să-şi părăsească ţara de origine”, ”salvarea de vieţi”, ”întărirea acţiunii transnaţionale în faţa traficului de migranţi”, ”nerecurgerea la plasarea în retenţie administrativă a migranţilor decât în ultimă instanţă” sau ”asigurarea accesului migranţilor la servicii de bază”.

Semnatarii se angajează, de asemenea, să creeze ”o platformă globală de informaţii care va servi drept sursă publică de date online” cu privire la migraţii.


Citește și: Un veac de celebritate. Copilul Radu Beligan, în imagini inedite și nemaivăzute! Băiețelul îmbrăcat modest din Filipești avea să devină cel mai longeviv actor de teatru, recunoscut de Cartea Recordurilor!


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News