Vaticanul a precizat că întâlnirile cu cardinalii Michael Czerny şi Marc Ouellet s-au făcut separat.
Ouellet se întâlneşte cu papa în fiecare sâmbătă în calitatea sa de prefect al Congregaţiei pentru Episcopi, însă Czerny, expertul Vaticanului în materie de migranţi şi refugiaţi, nu are programată o astfel de întâlnire săptămânală.
Cu toate că Vaticanul nu a declarat ce anume s-a discutat în aceste audienţe private, surse diplomatice au susținut că ar fi extrem de neobişnuit ca descoperirea îngrozitoare din Canada să nu fi apărut în discuţii.
Sâmbăta trecută, 29 mai, rămășițele a 215 copii au fost găsite pe terenul fostei şcoli rezidenţiale Kamloops din Columbia Britanică, deschisă la sfârșitul secolului al XIX-lea și închisă în 1978.
Potrivit concluziilor unor anchete realizate de Comisia pentru adevăr și Reconciliere din Canada, mii de copii, în mare parte indigeni, au fost separați de familiile lor și au fost obligați să frecventeze aceste școli rezidențiale, iar sistemul a constituit un „genocid cultural”.
Raportul mai arată decenii de abuzuri fizice, sexuale și emoționale suferite de mulți dintre cei 150.000 de copii înscrişi la acest tip de şcoli. Ancheta a constatat, de asemenea, că peste 4.100 de copii au murit în perioada frecventării acestor şcoli rezidenţiale.
În 2008, Ottawa a prezentat scuze în mod oficial supraviețuitorilor acestui sistem de educație, în cadrul unui acord de ajutor în valoare de 1,9 miliarde de dolari canadieni (1,3 miliarde de euro).