El a criticat tendinţa oamenilor de a-şi expune viaţa pe reţelele de socializare, deplângând „o lume în care toate lucrurile, inclusiv emoţiile şi sentimentele noastre cele mai profunde, trebuie să devină «sociale»”.
În schimb, credincioşii ar trebui să intre în „camera lor interioară” pentru a găsi timp pentru reflecţie şi rugăciune în linişte, a spus Francisc, în vârstă de 87 de ani, într-o omilie.
Postul Mare este o perioadă de 40 de zile de penitenţă înainte de Paşte, cea mai importantă sărbătoare creştină, care celebrează ziua în care creştinii cred că Iisus a înviat din morţi.
Perioada reprezintă cele 40 de zile despre care se spune în Biblie că Iisus le-a petrecut ţinând post în deşert. În timpul acestei perioade, catolicilor li se cere să postească, să-şi amintească de cei nevoiaşi şi să reflecteze asupra mortalităţii.
Viaţa nu este o piesă de teatru: Postul Mare ne invită să coborâm de pe scenă şi să ne întoarcem la inimă, la realitatea a ceea ce suntem.
Papa Francisc:
„Să nu ne fie teamă să ne dezbrăcăm de capriciile lumeşti şi să ne întoarcem la inimă, la ceea ce este esenţial”, a adăugat el.
Suveranul Pontif a vorbit în cadrul unei slujbe oficiate în Bazilica Santa Sabina de pe colina Aventinului din Roma, precedată de rugăciuni într-o biserică din apropiere şi de o procesiune a cardinalilor şi episcopilor catolici.
📹HIGHLIGHTS | Pope Francis receives ashes at the start of Lent 2024. Before the Ash Wednesday Mass at the Basilica of Santa Sabina in Rome, Cardinal Mauro Piacenza led the traditional penitential procession on Romes Aventine Hill. #Lent2024 #AshWednesday2024 pic.twitter.com/9Q7DjpcFxw
— EWTN News (@EWTNews) February 14, 2024
Participanţii la slujbă, inclusiv Papa, şi-au presărat cenuşă pe cap, în cadrul ritualului de Miercurea Cenuşii, care, pentru cei peste 1,35 miliarde de catolici din lume, serveşte ca o reamintire a mortalităţii oamenilor.
Foto: Profimedia Images
Realist2023 • 15.02.2024, 11:17
Vorbele Papei sunt de bun simt, dar deja a pierdut partida ! Parerea mea sincera este ca Biserica / Bisericile trebuie sa treaca la utilizarea masiva a retelelor de socializare daca mai vor sa-si aminteasca de ele si generatiile viitoare !
Aura1 • 15.02.2024, 05:20
Oare mai poate cineva să se mai retragă din mediul on-line...? Nu cred..