„Ce-ar fi dacă am trata Biblia ca pe un celular?”, s-a întrebat Papa. „Am purta-o cu noi, ne-am întoarce când am uitat-o, am deschide-o de mai multe ori pe zi (…) Sigur comparația este paradoxală, dar invită la reflecție”, a precizat Sfântul părinte.
Suveranul Pontif a făcut această comparație amintind că în cele 40 de zile de post de dinaintea Paștelui, care a început la 1 martie și se va încheia la 13 aprilie, creștinii trebuie „să participe la combaterea spirituală împotriva Celui Rău cu forța Cuvântului lui Dumnezeu”.
„De aceea trebuie să avem încredere în Biblie, să o citim mai des, să medităm și să o asimilăm”, a mai spus el.
La sfârșitul lunii trecute, Papa Francisc a lansat o nouă critică dură la adresa Bisericii pe care o conduce. Suveranul Pontif a afirmat că este ”mai bine să fii ateu decât unul dintre catolicii ipocriţi care trăiesc o viaţă dublă”.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Viva.ro
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
FANATIK.RO
Cum să ai cearșafuri apretate fără să folosești fierul de călcat. Trucul viral te ajută să economisești timp și bani
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Observatornews.ro
Cât vor plăti românii cu credite în funcţie de IRCC, din luna aprilie. Condiţiile ca rata să scadă
HOROSCOP
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni