Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti, „trebuie să fie scurtă: o imagine, un gând, un sentiment”, a spus Suveranul Pontif în timpul audienţei sale săptămânale.

Acesta le-a transmis preoților că predica nu ar trebui să dureze mai mult de opt minute, „pentru că, după acest interval de timp, se pierde atenţia şi oamenii adorm, iar ei au dreptate”, a adăugat Papa Francisc.

Totodată, acesta a precizat că „uneori, preoţii vorbesc mult şi nu mai înţelegi despre ce vorbesc”.

O omilie într-o slujbă romano-catolică este ţinută, de obicei, după o lectură din Biblie şi este folosită pentru a întări învăţăturile religioase.

În trecut, Papa Francisc a vorbit despre necesitatea ca preoţii să nu divagheze în omiliile lor, însă propriul său limbaj a ajuns de curând în centrul atenţiei publice.

Suveranul Pontif a stârnit controverse întrucât a folosit, potrivit unor relatări apărute în presă, un termen dispreţuitor pentru a descrie comunitatea LGBT.

Papa Francisc a prezentat scuze publice luna trecută după ce presa italiană a afirmat că a folosit cuvântul „frociaggine”, un termen vulgar italian, care poate fi tradus prin „pederastie”, pe 20 mai, în timpul unei întruniri cu episcopi italieni, care s-a desfăşurat într-un cadru privat.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News