Deplasându-se într-un scaun cu rotile, Papa Francisc a apărut zâmbitor și i-a salutat pe credincioși. El a vorbit în omilia sa despre speranță, amintind de femeile care au vizitat mormântul gol al lui Iisus.

„Acea piatră, un obstacol copleşitor simboliza ceea ce femeile simţeau în inima lor. Reprezenta sfârşitul speranţelor lor, acum spulberate de misterul obscur şi dureros care punea capăt visurilor lor”, a spus Suveranul Pontif, adăugând că și oamenii din ziua de astăzi se simt uneori copleşiţi de tristeţe şi disperare.

„Întâlnim aceste pietre de mormânt în golul lăsat de moartea celor dragi, în eşecurile şi temerile care ne împiedică să realizăm binele pe care vrem să-l facem”, dar şi „în toate formele de egocentrism care ne înăbuşă impulsurile de generozitate şi de iubire sinceră, în zidurile de cauciuc ale egoismului şi indiferenţei care ne reţin în efortul de a construi oraşe şi societăţi mai drepte şi mai umane, în toate aspiraţiile noastre de pace care sunt spulberate de ura crudă şi de brutalitatea războiului”, a continuat Papa Francisc.

Revenind la femeile care au vizitat mormântul lui Iisus, Suveranul Pontif a afirmat că ele au văzut că acea piatră grea fusese deja rostogolită, dezvăluind puterea lui Dumnezeu, adică „victoria vieţii asupra morţii, triumful luminii asupra întunericului, renaşterea speranţei în mijlocul ruinelor eşecului”.

„Dacă îi permitem lui Iisus să ne ia de mână nicio experienţă de eşec sau de tristeţe, oricât de dureroasă ar fi, nu va avea ultimul cuvânt asupra sensului şi destinului vieţii noastre (…), nicio piatră nu va bloca drumul spre inimile noastre, niciun mormânt nu va suprima bucuria vieţii, niciun eşec nu ne va condamna la deznădejde”, a mai spus Papa Francisc.

„Să ne ridicăm ochii spre el, Domnul Înviat şi să mergem înainte cu certitudinea că, pe fundalul obscur al speranţelor noastre eşuate şi al morţii noastre, viaţa veşnică pe care a venit să o aducă este chiar acum prezentă în mijlocul nostru”, a adăugat Suveranul Pontif.

În vârstă de 87 de ani, Suveranul Pontif s-a confruntat, în ultima perioadă, cu mai multe probleme de sănătate, limitându-și discursurile și anulând unele angajamente din cauza unor răceli, bronşite şi infecţii gripale.

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News