Purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun a anunțat că Vaticanul nu poate să contribuie „la o activitate care afectează în mod clar sănătatea oamenilor”. Aproximativ 5.000 de oameni, foști sau actuali angajați, au acces la magazinul scutit de taxe aflat în interiorul Vaticanului, iar vânzările aduc anual câștiguri de milioane de euro.

„Niciun profit nu poate fi legitim dacă periclitează vieți”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Greg Burke. El a amintit datele anunțate de Organizația Mondială a Sănătății, potrivit căreia fumatul se află la originea a peste 7 milioane de decese pe plan mondial în fiecare an.

Papa Francisc, care a suferit o intervenție de extirpare a unui plămân la vârsta de 20 de ani, nu fumează. Cu toate acestea, angajații Sfântului Scaun pot cumpăra câte cinci cartușe de țigări în fiecare lună din acest magazin duty-free, aflat într-o fostă gară.

Potrivit BBC, nefumătărorii care au acces la acest magazin sunt rugați de prieteni să le cumpere țigări, deoarece sunt mai ieftine decât în Italia, unde li se adaugă numeroase taxe.

În 2002, Vaticanul a promulgat o lege care interzice fumatul în spații publice, fără să interzică însă comercializarea cartușelor de țigarete în magazinul său oficial.

Gara transformată în magazin de Vatican a fost oferită papalității de Benito Mussolini. Din 2003, a fost transformată într-un mare magazin de lux pentru o clientelă bogată, alcătuită din aproximativ 5.000 de angajați și pensionari de la Vatican, dar și membri ai ambasadelor acreditate în cetatea Sfântului Scaun.

Aceștia nu vor putea să mai cumpere țigări, însă vor putea în continuare să achiziționeze ceasuri, dispozitive electronice, parfumuri, dar și articole vestimentare de lux care nu au nicio legătură cu viața monahală, complet scutite de taxe. Ei au la dispoziție și un magazin alimentar, precum și de o stație de alimentare cu benzină ce are tarife care sfidează orice concurență.


Citește și: A murit de cancer la o lună după ce echipa de la „Visuri la cheie” i-a refăcut casa. Ce s-a întâmplat cu cei trei copii ai Violetei


 
 

Urmărește-ne pe Google News