Momentul a fost imortalizat într-o fotografie, iar Papa Francisc a cerut ca aceasta să fie tipărită, notează La Stampa.

Astfel, o poză color, cartonată, proiectată chiar de Suveranul Pontif, a ajuns să fie distribuită de acesta, în aceste zile, tuturor episcopilor, conducătorilor de dicastere, colaboratorilor și oaspeților primiți în cursul audienţelor cu public de la Palatul Apostolic.

Fotografia, publicată anul trecut de Vatican News și tipărită acum de Lev, înfățișează o bătrână zâmbitoare, cu capul acoperit cu un batic, care-şi ţine în braţe nepoţelul de câteva luni.

În timp ce papamobilul trecea prin mulțime, cu ocazia întâlnirii cu tinerii și familiile, în Piața Palatului Culturii din Iași (1 iunie 2019), bunica a ridicat copilul deasupra barierelor pentru a i-l arăta Papei Francisc.

Suveranul Pontif a privit-o şi a fost emoționat, sentiment pe care l-a mărturisit în discursul pe care l-a rostit câteva minute mai târziu în faţa tinerilor români.

Am văzut o femeie în vârstă, destul de bătrână, o bunicuță care își ținea în braţe nepotul, să fi avut în jur de două luni, nu mai mult. Când am trecut, mi l-a arătat. Avea un zâmbet complice, ca şi cum ar fi vrut să-mi spună: «Uitaţi, acum pot visa!». În acel moment m-am emoționat și nu am avut curajul să merg și s-o aduc aici, înainte voastră.

Papa Francisc, în discursul rostit la Iași în anul 2019:
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Acesta a adăugat: “De aceea vă spun. Bunicii visează momentul când nepoții vor merge înainte în viaţă, iar nepoții au curaj atunci când își iau rădăcinile de la bunici”.

Aceleași cuvinte se regăsesc pe spatele imaginii din carton dorite de Suveranul Pontif. Conform informațiilor Vatican Insider, acesta ar fi fost şi motivul vizitei neaşteptate pe care Papa Francisc a făcut-o la sfârșitul lunii august la Editura Vaticanului.

Profetul Ioel, preferatul Papei Francisc

Pe faţă, în schimb, este citat profetul Ioel: “După aceea, voi revărsa Duhul meu peste orice făptură: vor profeți fiii voștri și fiicele voastre, bătrânii voștri vor avea vise și tinerii voștri vor avea viziuni” (Ioel 3,1). Este versetul pe care Papa Francisc îl amintește continuu în predicile sau discursurile sale din timpul întâlnirilor cu tinerii, pentru a sublinia cât de importantă este, pentru prezentul și viitorul societății moderne, o relație sănătoasă între generațiile vechi și cele noi. O temă dragă Papei, care nu a ascuns niciodată legătura profundă cu bunica sa Rosa, care, așa cum a mărturisit în mai multe rânduri, a avut un rol fundamental în creșterea sa spirituală.

O altă frază care l-a impresionat mult pe Papa Francisc, pe care a citat-o ​​în conferința de presă din timpul zborului de întoarcere din România, îi aparţine muzicianul Gustav Mahler, care obişnuia să spună: “Tradiția nu înseamnă cultivarea cenușii, ci conservarea focului”.

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis
Recomandări
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

Întrebat de jurnaliști despre relația cu predecesorul său, Benedict al XVI-lea, Papa și-a amintit și de bunica româncă: “Sunt fericit, pentru că la Iași am făcut referire la bunica respectivă cu nepoţelul ei nou-născut în braţe, a fost un gest de «complicitate», și cu acei ochi… În acel moment, am fost atât de emoționat încât nu am reacționat, iar apoi papamobilul şi-a continuat drumul; pe scurt, aș fi putut să-i spun acestei bunici să vină în faţă… Și atunci i-am spus Domnului Iisus: «Este o durere, dar Tu ești capabil să o rezolvi». Și bunul nostru Francesco (n.r. – Sforza, fotograful oficial al Papei), când a văzut comunicarea din privire pe care am avut-o cu acea femeie, a făcut fotografia, iar acum este publică: am văzut-o în această după-amiază pe Vatican Insider . Această întâlnire (între vârstnici și tineri) este importantă”.

Nu este prima dată când Papa Francisc tipărește un pliant ca memorandum al unor chestiuni care îi sunt aproape de inimă.

În timpul zborului pentru călătoria apostolică în Chile, în ianuarie 2018, Bergoglio i-a pus pe jurnaliști să distribuie în avion imaginea copilului din Nagasaki care-l purta pe umeri pe fratele său mai mic care a murit în timpul bombardamentului atomic.

România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești
Recomandări
România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești

O fotografie crudă, făcută de americanul Joseph Roger ODonnell, prin care Papa lansase un avertisment împotriva oricărui conflict, în special a “celui de-al treilea război mondial fragmentat”, care supără lumea de azi.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI