Suveranul Pontif le-a mulțumit credincioșilor

Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, va fi externat astăzi, 23 martie, și va avea nevoie de cel puțin două luni de odihnă la Vatican, au declarat medicii care îl tratează. În ultimele cinci săptămâni, acesta a trecut prin „două episoade foarte critice” în timpul cărora „viața sa a fost în pericol”, a spus medicul Sergio Alfieri, unul dintre cei care îl tratează pe Papă, conform BBC.

Medicul a ținut să precizeze faptul că Papa nu a fost niciodată intubat. Cu toate că nu este complet vindecat, acesta a scăpat de pneumonie, iar starea sa este stabilă.

Papa Francisc surprins în timp ce face cu mâna credincioșilor de la balconul spitalului Gemelli - 23 martie 2025Papa Francisc surprins în timp ce face cu mâna credincioșilor de la balconul spitalului Gemelli - 23 martie 2025
Papa Francisc, surprins în timp ce face cu mâna credincioșilor de la balconul spitalului Gemelli – 23 martie 2025. Foto Profimedia

Conform CNN, Suveranul Pontif a salutat oamenii aflați în fața balconului camerei sale de spital, ridicând degetul mare.

Deși părea slăbit și se chinuia să vorbească, el s-a adresat mulțimii din fața spitalului și a salutat o femeie care ținea flori în mână. Totodată, a rostit și o binecuvântare, deși părea să aibă unele dificultăți în a-și ridica brațele.

„Vă mulțumesc tuturor”, a spus el la microfon, înainte de a saluta din nou.

Papa Francisc a fost internat timp de cinci săptămâni

Papa nu a condus rugăciunea Angelus în ultimele șase duminici, dar a oferit totuși un mesaj în fiecare săptămână.

„În timpul acestei lungi perioade de spitalizare, am avut ocazia să experimentez răbdarea Domnului, pe care o văd deopotrivă și în grija neobosită a medicilor și a personalului medical, precum și în grija și speranțele rudelor bolnavilor”, a spus el în mesajul său de la Angelus, care a fost distribuit în prealabil reporterilor.

„Această răbdare care inspiră încredere, ancorată în iubirea lui Dumnezeu care nu dă greș, este cu adevărat necesară în viața noastră, mai ales pentru a face față celor mai dificile și dureroase situații”, a continuat el.

Amintim că Papa Francisc a fost internat timp de cinci săptămâni din cauza unei pneumonii bilaterale. În această perioadă, Vaticanul a publicat un singur mesaj audio cu Papa Francisc, pe 6 martie, în care vocea sa era fragilă, gâfâită și greu de înțeles.

 
 

Urmărește-ne pe Google News